Desi sambata este, pentru multi dintre romani, zi nelucratoare, bazandu-se, probabil, pe zicala „taranul n-are zi libera”, proaspatul ministru al Agriculturii – Decebal Traian Remes, a programat o prima intalnire cu directorii sucursalelor Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) chiar sambata trecuta. Remes le-a atras atentia directorilor respectivi ca, in cazul in care campania de depunere de catre fermieri a cererilor de sprijin pentru platile directe pe suprafata de teren nu se va incheia la data stabilita (15 mai), „voi aplica sanctiuni sub forma retinerilor din salarii”.
Reamintim ca, potrivit negocierilor cu UE, Romania urmeaza sa primeasca, anul acesta, un sprijin comunitar in valoare de 440 milioane de euro, corespunzator unei suprafete eligibile de 8,675 milioane de hectare de teren. Platile directe pe 2007 vor fi suportate de la bugetul de stat si rambursate de UE in 2008, iar cele din 2008, vor fi rambursate in 2009. Avand in vedere suma uriasa aflata in joc, Romania trebuie sa-si prega-teasca infrastructura si mecanismele capabile sa asigure absorbtia acestor fonduri de catre agricultori. In consecinta, APIA a lansat, pe 1 martie 2007, campania de depunere a cererilor de sprijin financiar neram-bursabil (aproximativ 50 de euro/hectar) de catre persoanele fizice sau juridice care isi lucreaza singuri pamantul, campanie care se va incheia la 15 mai a.c. Conform datelor comunicate de Anca Oprea, purtatorul de cuvant al APIA – Sucursala Prahova, pana la jumatatea lunii aprilie au fost inregistrate 12.119 cereri, reprezentand 71.388 de hectare eligibile si care ar insemna echivalentul unui sprijin financiar de 3,5 milioane de euro.”Ii asteptam, in continuare, pe fermieri sa se inscrie pentru obtinerea acestor fonduri. Este vorba despre aceia care detin in proprietate o suprafata de teren agricol mai mare sau egala cu 1 hectar si-l lucreaza cu forte proprii. De retinut si faptul ca, detinatorii unor suprafete mai mici de 50 de hectare, trebuie sa depuna cererile la unul dintre centrele locale ale sucursalei noastre (Ploiesti, Campina, Mizil, Urlati sau Valenii de Munte), iar cei care au suprafete de peste 50 de hectare, se vor prezenta direct la sediul din Ploiesti al APIA-Sucursala Prahova”, adauga interlocutoarea noastra.
C. DUMITRU