Leon CHIRILA
Nu stiu altii cum sunt – vorba lui Ion Creanga – dar eu cand ma gandesc la toata vanzoleala cu alegerile anticipate, cu votul uninominal si schimbarea clasei politice, cu lupta anticoruptie sau cu biletelele dintre premier si presedinte, cu serviciile secrete ori retragerea trupelor din Irak si cu neprevazuta si atat de controversata suspendare a presedintelui Basescu, parca-mi vine, nu stiu cum, sa strig: „Fratilor, mai este mult pana la balamuc?” Poate, am gresit eu interpretarea democratiei – sperand ca va fi ceva frumos, linistit, armonios, constructiv si cum va mai fi fost – dar, in prezent, cu-atata gura sloboda intre oameni si in presa scrisa sau audiovizuala de toate nuantele, calibrele si finantarile, vanzoleala la care ma refer si care nu are nicio perspectiva de linistire, demonstreaza, de fapt, cat de larga si… labartata este democratia romaneasca.
Vorbim, iata, cu foarte mare usurinta, despre democratie si, in numele ei, sarim nu doar peste cal, ci chiar peste lantul carpatic. Spunem ca Parlamentul este institutia legiuitoare suprema – aleasa democratic, fireste, de catre popor – dar nu avem nicio retinere sa o facem de ocara pentru unele uscaturi care ajung pe-acolo. De asemenea, Presedintele Romaniei, ales de catre popor, deci tot in spiritul cel mai democratic, ajunge de ocara pentru fapte judecate de fiecare asa cum stie, cum il duce mintea sau dupa cum este indemnat sa o faca. Mai mult – si poate chiar mai grav – Presedintele statului este indepartat din functie, culmea, tot in spiritul aceleiasi invocate democratii. Si-atunci, cand se poate spune ca democratia a ajuns sa ne dea afara din pantofi, cine mai cantareste faptele noastre, cine mai judeca dreptatea unuia sau a altuia, cine mai spune ca este bine intr-un fel sau altul?
Daca primele doua institutii ale statului – Parlamentul si Presedintia – au trecut in derizoriu ca urmare a atator acuzatii si indoieli, cred ca apelul la judecata poporului este de neinlocuit. Cu alte cuvinte, plebiscitul este demersul care va da masura adevaratei democratii si care, cu siguranta, va linisti multe dintre spiritele incinse de tensiunea crescanda a vanzolelii pe care o parcurgem. Poporul trebuie sa decida, in momentul cand va pune mana pe acea arma discreta, micuta, rotunda – stampila VOTAT – pe unde, prin care tabere va culca la pamant, dintr-o singura… apasare, pe cei razvratiti impotriva adevaratei dreptati. Cetateanul, omul cu drept de vot va fi, astfel, singurul, dar marele judecator al tuturor acestor nesfarsite „nedreptati” cu care ba unii, ba altii terorizeaza, pur si simplu, o tara intreaga. In acest mod, cetateanul va fi Dumnezeul celor doua importante institutii aflate in conflict, Parlamentul si Presedintele fiind asezati in aceeasi balanta – urna de vot – din care nu va putea iesi decat o singura dreptate si care va da, la randu-i, masura adevaratei democratii. In rest, orice alta procedura nu va face decat sa prelungeasca agonia celor doua institutii, va mobiliza, in continuare, si populatia, si presa, si politicienii, la un razboi de uzura, in care, de fiecare data, cel cazut va invoca, invariabil, providenta. Dati, asadar, poporului, ce-i al sau si-l faceti, cat mai curand, Dumnezeul Parlamentului si al Presedintelui, caci judecata sa nu va fi stramba !
