Pana acum doi ani, vanzarile activelor din domeniul privat al municipiului sau inchirierile si concesionarile din domeniul public al localitatii se faceau, in urma unor licitatii publice, insa organizarea acestor operatiuni de schimbare a proprietatii si posesiunii nu avea un caracter unitar. In acest sens, pentru fiecare bun din patrimoniul orasului, solicitat prin intermediul unui proiect de hotarare, era aprobata, in plenul Consiliului Local, cate o comisie care sa se ocupe de organizarea licitatiei respective. Din 2005, in fiecare an, consilierii campineni aleg prin vot o singura comisie care sa se ocupe de toate licitatiile de vanzare, de concesionare sau de inchiriere a bunurilor (mobile sau imobile) care apartin municipalitatii. De curand, a fost schimbata componenta comisiei care a functionat pe toata perioada anului 2006. In prezent, ea este alcatuita din: viceprimarul Eduard Milu (presedinte), consilierii Costel Stefanovici, Ion Dragomir, Traian Dragusin, Marian Constandache, Ion Mircea, Gheorghe Iatan (membri), plus Mihaela Preda (secretar). Mentionam ca secretarul nu are drept de vot, comisia nu poate lucra decat cu indeplinirea unui anumit cvorum (in prezenta a cel putin cinci membri), iar hotararile se iau cu votul majoritatii absolute a membrilor sai in functie; asadar, cu patru voturi. In rest, atribuirea putinelor terenuri si cladiri care au mai ramas in domeniul municipiului prahovean se face ca si pana acum, dupa criterii arbitrare. Preturile de pornire a licitatiilor se aproba in cadrul sedintelor Consiliului Local, cu votul a doua treimi din numarul consilierilor in functie, dar, de multe ori, fara a se respecta pretul de pe piata, ci doar anumite interese personale sau de grup. Alesii campinenilor au votat, in numeroase cazuri, atribuirea unor terenuri mai putin motivati de imbogatirea vistieriei comunitatii, lasand inca numeroase semne de intrebare asupra modului in care inteleg sa gestioneze averea orasului. Propunerea facuta, anul trecut, de unul dintre consilieri (Mihai Stanescu), si anume ca legislativul local sa aleaga, in urma unei selectii de oferte, un evaluator autorizat care sa stabileasca preturile bunurilor imobile din toate zonele orasului, a cazut cu brio la vot. Iar problema nici ca a mai fost ridicata de atunci si nici nu se intrevad semne ca s-ar mai pune vreodata in discutie. Opozantii propunerii au considerat ca expertizele evaluatorului ar fi costat prea mult si ca exista riscul ca reprezentantii municipalitatii sa nu reuseasca sa dea imobilele la preturile fixate.
Adrian BRAD