Primarul comunei Puchenii Mari, Constantin Negoi, a intrat in conflict cu inspectorul scolar general Gheorghe Matei. Motivul pentru care cei doi nu ajung la un numitor comun este finantarea unui proiect intocmit de catre administratia locala din Puchenii Mari, privind schimbarea acoperisului scolii din localitate si ridicarea unui nou grup sanitar pentru elevii din Puchenii Mosneni. “Am facut proiectul si am incheiat contractele, insa, nu am primit banii de la Inspectoratul Scolar Judetean. Deocamdata avem suma de 1,2 miliarde de lei vechi pentru grupul sanitar si 900 de milioane de lei vechi pentru acoperis – bani asigurati de la bugetul local. Ar mai trebui inca 1,5 miliarde lei vechi pentru fiecare proiect”, ne-a declarat primarul Constantin Negoi. De asemenea, acesta il acuza pe inspectorul scolar general ca nu aloca sumele respective pentru finalizarea proiectului, unde deja au fost demarate lucrarile din cauza “coloraturii politice”. “Facem parte din partide diferite. Dumnealui este la PNL, iar eu de la PD. Chiar astazi (n.n. ieri) am fost la sediul ISJ si am discutat serios despre aceasta problema, insa, fara niciun rezultat”, sustine Constantin Negoi. Pe de alta parte, inspectorul scolar general Gheorghe Matei ne-a declarat ca acordarea sumelor respective nu are nicio legatura cu politica: “Nu am primit banii, deocamdata de la minister. Proiectul de la Puchenii Mari este in evidentele noastre, insa, finantarile se fac doar pe baza unei hotarari de Guvern, care inca nu a fost aprobata. Sunt primarii care au si cate 5 proiecte in derulare. Nu putem da toti banii la Puchenii Mari si in alte localitati deloc. Astfel, incerc sa impac pe toata lumea. Daca domnul primar gandeste aceasta chestiune din punct de vedere politic, eu incerc sa nu nedreptatesc pe nimeni”.
Gabriela IONITA

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLa 1 aprilie,
Articolul următorDupa ani de nepasare,