* Localnicii risca sa ramana fara sanatate subventionata !

Daca in numarul precedent al ziarului nostru ne-am referit la unele aspecte ce tin de retrocedarea terenurilor din Breaza, in randurile de fata vom face vorbire despre acelasi demers, dar care are ca obiect imobilele fostilor proprietari. In acest sens, la primaria orasului, s-au depus 70 de cereri si, pana foarte recent, la majoritatea dintre acestea s-a gasit solutionarea. Din cate ne-au declarat doamnele Elena Moldoveanu – secretar al primariei orasului, si Ruxandra Coman – purtator de cuvant al aceleiasi institutii, am retinut ca dintre solicitantii de imobile, cinci au recurs si la notificari, deoarece nu au fost multumiti de solutia data initial. Obiectul uneia dintre acestea este Vila Hanes (in foto) – de pe strada Miron Caproiu, care, in prezent, gazduieste patru cabinete medicale. Practic, aici lucreaza patru medici de familie si un stomatolog, toti avand contracte cu Casa de Asigurari de Sanatate, stomatologul fiind si singurul din oras cu asemenea gen de prestatie.
Actualmente, imobilul este in litigiu, fostul proprietar judecan-du-se cu chiriasii – medicii, care, de fapt, au contract legal de concesiune cu Primaria !? Medicul Armand Cristescu ne declara, in acest sens, ca „surprinzator, cat timp in imobil s-a lucrat pe contract de comodat, nimeni nu l-a revendicat; cum s-a aflat ca spatiile vor putea fi cumparate de medici, au si aparut mostenitori!”. Asa se face ca din cauza nesigurantei in ceea ce priveste folosirea respectivelor spatii, medicii nu mai sunt tentati sa investeasca, serviciile lor fiind astfel influentate negativ de aceasta situatie. Iar cei care pierd cel mai mult sunt aproximativ cei 8.000 de pacienti – mai ales batrani, pensionari, persoane cu venituri mici – care, in perspectiva retrocedarii, prin proces, a imobilului, nu vor mai avea unde sa se adreseze pentru a beneficia de servicii medicale subventionate. Si aceasta perspectiva sumbra – i-am spune – este confirmata si de primarul orasului, George Maracineanu. El ne-a precizat ca, desi solicitantii au depus cereri de retrocedare dupa expirarea termenului legal, „au recurs la instanta si vor veni cu o hotarare care, de regula, va contine un aviz favorabil retrocedarii catre petitionari”. Si, ca sa aseze si bomboana pe coliva, a mai adaugat: „Nu avem nici o solutie, de moment, pentru a repartiza alte spatii respectivelor cabinete. In Breaza, toate institutiile statului au fost asezate in casele oamenilor si-acum, iata, fiecare si-a revendicat dreptul asupra fostei proprietati. Singura salvare pe care o vad este, totusi, sa se ajunga la o intelegere intre cabinete si viitorul proprietar, asa cum am rezolvat problema Spitalului TBC, care este o unitate de interes zonal”.
Probleme la fel de complicate sunt si in cazul altor trei imobile, in care fostii chiriasi si-au cumparat locuintele, in baza Legii 12. Acum – dupa cum ne spunea doamna secretar – se recurge la delimitarea terenului liber din jurul respectivelor imobile pentru a putea fi restituit in natura macar o parte din teren. Iar pentru diferenta de teren neliber (cel ocupat) si pentru constructia vanduta chiriasilor se propun fostilor proprietari despagubiri in conditiile legii speciale. La asa ceva se si lucreaza; de fapt, se fac masuratori, se discuta cu chiriasii si cu proprietarii pentru a se ajunge la concluzii care sa satisfaca ambele parti.
Leon CHIRILA

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentLa 1 aprilie,
Articolul următorDupa ani de nepasare,