* interviu cu prof.univ.dr. Pavel ABRAHAM, presedintele Agentiei Nationale Antidrog
– Ne place sau nu, domnule profesor, este un adevar faptul ca, printre binefacerile contactului cu lumea occidentala, Romania s-a pricopsit si cu flagelul drogurilor. Care este, la ora actuala, dimensiunea fenomenului si cum evolueaza acesta?
– Intr-adevar, ne confruntam cu o problema de dimensiuni internationale, daca v-as spune ca aproximativ 5 la suta din populatia globului, intre 15 si 64 de ani, este contaminata de acest flagel. Si Romania se confrunta cu acest fenomen, dar la o scara mult mai redusa. Asta nu inseamna ca nu avem foarte multe lucruri de facut. Dinamica de la noi o urmareste pe cea internationala, care este in crestere. Evident ca, in contextul integrarii europene, parametrii consumului si traficului ilicit de droguri vor cunoaste o crestere constanta. V-as da doar un singur exemplu, pentru a ilustra acest lucru. In perioada 2000-2006, numarul persoanelor trimise in judecata pentru fapte la regimul drogurilor a ajuns la 2.500 – fata de 690, in anul 2000. Cat priveste cantitatea de droguri confiscata, aceasta insumeaza 1.100 kg., comparativ cu 35 kg., in anul 2000. Asadar, consumul ilicit de droguri a devenit o amenintare globala si trebuie sa-i dam o riposta pe masura.
– Ce credeti ca-i impinge pe toxicomani – cu deosebire tineri – spre o asemenea practica? Sa fie de vina lipsa locurilor de munca, saracia, anturajul dubios sau toate la un loc?
– Toate la un loc, dar s-ar mai putea adauga si altele. In aceasta perioada de tranzitie prelungita, apare si fenomenul de anxietate, apar esecurile in relatiile profesionale, neimplinirile in plan familial. In cazul tinerilor, indeosebi, apar acele esecuri inerente, as spune, sincope de adaptare in a intretine o relatie sentimentala serioasa. Sigur, toate acestea pe fondul saraciei, somajului, dar si al faptului ca s-a produs, la inceput, o migratie a orasenilor spre sat, insa acestia n-au devenit niciodata tarani, ci s-au reintors la oras, pe care l-au regasit la fel de gol de continut. Aceasta stare a determinat refugiul lor in alcool (care este tot un drog), ori in drogurile esentiale, cu tot lantul de consecinte, dintre care unele aproape ca sunt ireparabile, daca nu vom imbunatati sistemul de asistenta publica medico-sociala.
– Institutiile abilitate sa lupte impotriva acestui flagel (politia, scoala, familia) obtin rezultatele scontate? Cine ar trebui sa li se alature, pentru ca numarul drogatilor sa scada?
– Deocamdata, nu putem vorbi despre o scadere, deoarece ne aflam, inca, intr-o perioada de evaluare a fenomenului la parametri stiintific fundamentati. Institutiile care ar trebui sa actioneze in acest perimetru fie nu au existat, la un moment dat, fie n-au dobandit experienta necesara. In plus, n-au metodologia si tehnicile de lucru performante. Strategia nationala, in acest domeniu, vizeaza o cooperare interinstitutionala, cel putin intre factorii care actioneaza in perimetrul de educatie, sanatate, tineret s.a.m.d., precum si crearea unor echipe multidisciplinare pentru a putea face fata acestui fenomen complex. Care nu este doar o chestiune medicala, nici macar una morala sau una sociala, ci sunt toate trei la un loc. Deci, tridimensionalitatea rezulta din faptul ca omul este o fiinta biopsihosociala. Prin urmare, societatea civila va trebui sa fie atrasa foarte serios prin structurile de voluntari si asociatiile profesionale, care se impune a fi mult mai active ca pana acum.
– Credeti ca, in cazul tineretului, ar trebui create structuri noi, care sa-i apropie mai mult, sa le ocupe timpul cu folos, sa-i distraga de la gandul ca doar drogurile le aduc „fericirea”?
– Cred ca ar trebui consolidate structurile existente, care sa actioneze de o maniera profesionista, pentru a putea rezista presiunilor care se fac dupa aderarea la UE. Caci, trebuie sa intelegem ca democratia vine, cum bine aminteati, nu doar cu lucrurile bune, ci si cu o serie de boli. Cersetoria, vagabondajul, consumul de droguri, alcoolul, proxenetismul, coruptia sunt doar cateva dintre bolile societatii moderne. Pentru contracararea acestora am dobandit o experienta buna, insa trebuie s-o generalizam, sa ne perfectionam metodele si tehnicile de lucru. Am in vedere realizarea unei comunicari, in special cu populatia scolara tanara, care sa fie invatata ce inseamna drogurile care sunt efectele nocive si nu sa i se spuna nu faceti asta. Sa li se prezinte exemple, sa se vada tragedia persoanei care consuma astfel de substante, felul in care ea este aruncata spre periferia societatii. Aceasta marginalizare se adanceste, din pacate. De aceea, reteaua medico-sociala din Romania trebuie imbunatatita, specialistii – pregatiti si suntem in plin proces de a realiza aceste lucruri.
– Din experienta noastra, scolile, parintii nu sunt intotdeauna dispusi sa spuna adevarul, din „n” motive: afla Inspectoratul scolar si le pune sa dea explicatii, respectiv vecinii care, apoi, le barfesc familiile. E sanatoasa o asemenea practica? Daca nu, ce credeti ca se cuvine intreprins, pentru a alege din doua rele pe cea mai putin rea?
– Ceea ce trebuie sa facem este sa construim normalitatea. Alaturi de acest lucru, sunt doua chestiuni fundamentale care tin de spiritualitatea poporului roman. Prima – sentimentul de jena pentru dezaprobarea publica a unor comportamente anormale care, de multe ori, ii determina pe parinti sa isi cocoloseasca odraslele, sa le ascunda faptele sau sa le aduca la cunostinta autoritatilor tarziu, cand nu se mai poate face mare lucru. A doua chestiune tine de educatia fiecarui individ. Deci, nu ne putem astepta la rezultate deosebite intr-un timp foarte scurt. Sigur, putem rezolva unele probleme punctuale, care sa ne aseze pe directia potrivita si cred ca, in aceasta privinta, am facut deja destul de mult. Dar greul de aici incepe. Dupa mine, ne trebuie o educatie de 10-15 ani ca sa putem intelege corect faptul ca o serie dintre noi sunt oameni vulnerabili. Va trebui sa construim elemente de solidaritate comunitara, de sporire a coeziunii, sa facem acte nu numai de caritate, ci si de sprijin efectiv, pentru a ajuta acesti oameni sa revina la normal. Altfel, vor deveni niste oameni marginalizati, vor crea acte de violenta, de criminalitate, in cel mai fericit caz de cersetorie, ceea ce nu ne va onora pe niciunul. In ce ne priveste, avem o strategie bine pusa la punct, pe modelul statelor occidentale, inca de la gradinita. De asemenea, va trebui sa asiguram, cu adevarat, relatii serioase intre familie, scoala, autoritatile locale si societatea civila. Altfel, vom vorbi in van.
– O ultima intrebare, domnule profesor. Cu ceva timp in urma, ati participat, in comuna Brebu, la inaugurarea unui centru privat de tratament pentru toxicomani. Aici vin dependentii de droguri, in serii de cate 22, pentru a beneficia, contra a 6.000 de euro/persoana, de programe terapeutice. Apreciati ca e suficient sau mai trebuie create astfel de centre?
– In mod sigur, in Romania mai sunt necesare astfel de centre, dar realizate cu bani publici. Am prevazut sa construim 9 unitati terapeutice, finantate integral de stat sau de bugetele locale, pentru asigurarea asistentei medico-sociale, terapie individuala sau de grup, pentru a ajunge in situatia de a-i resocializa si a-i reintegra in munca pe fostii consumatori de droguri. Sigur, acesta e un drum lung, dar important este ca am facut pasi destul de mari. Reteaua Agentiei noastre asigura, prin cele 47 de centre existente la nivel national, terapie individuala sau de grup, consiliere si asistenta persoanelor vulnerabile din aceasta categorie. Din estimarile noastre, in Romania exista 30.000 – 35.000 de toxicomani, dintre care circa 24.000 de consumatori de droguri injectabile. In realitate, cred, insa, ca cifrele sunt mult mai mari. Iata de ce, eforturile noastre sunt indreptate spre stimularea comunitatilor locale in a-si dezvolta retelele de consiliere, noi urmand sa facem doar evaluarea si monitorizarea activitatii de resocializare a toxicomanilor.
Dumitru CONSTANTIN
