Profesorii care si-au vazut redus numarul de ore de la materia pe care o predau, prin modificarea planurilor de invatamant, vor putea urma, din toamna acestui an, cursuri postuniversitare care le vor permite obtinerea unei a doua specializari care sa le asigure completarea numarului de ore prevazut de norma didactica. Cursurile vor fi finantate de Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC) in cadrul unui program de reconversie profesionala pentru cadrele didactice pe care il va derula impreuna cu universitatile. Cursurile vor incepe din anul universitar urmator, in prezent, ministerul primind inscrieri din partea celor care doresc sa le urmeze. In afara de aceste cursuri postuniversitare, cadrele didactice vor mai putea urma o serie de alte cursuri de perfectionare, organizate de Casele Corpului Didactic sau de alti furnizori de formare profesionala. Ministerul doreste ca aproape 60.000 de cadre didactice sa urmeze in acest an cursuri de perfectionare, fiind prevazuta in bugetul din 2007 o suma de 40 milioane lei pentru formarea profesionala.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorDupa trei ani,