Dragi cititori,
Acest spatiu de pagina va apartine. Aici isi vor gasi loc punctele dumneavoastra de vedere in legatura cu ceea ce va framanta, va nemultumeste, va ingrijoreaza, ati dori schimbat sau credeti ca merita apreciat.

„Cand vom putea plati impozitele si cu ajutorul cardului?”

„Tot mai multi ploiesteni isi primesc salariile sau pensiile pe card. Din acest motiv, consider normal ca si conducerea Serviciului Public Finante Locale sa se doteze cu aparatura necesara astfel incat contribuabilii sa-si poata achita taxele si impozitele si cu ajutorul cardului”.
Valeriu Nicolae, Ploiesti
*
Conducerea Serviciului Public Finante Locale Ploiesti ne-a precizat ca, in urma unui contract incheiat, in anii trecuti, cu o banca, mai multe centre au fost dotate cu aparatura necesara pentru ca oamenii sa-si poata achita darile si prin card. Din pacate, foarte putini contribuabili (doar 5-6, intr-un an intreg) au apelat la un astfel de sistem de plata, drept pentru care, dovedindu-se nerentabil, el a fost desfiintat.