Din multele drumuri ale orasului Azuga, unul singur pare sa fi depasit truda facerii, capatand o forma de sine statatoare: Strada – straduta, mai bine zis – Garbovei. Din spatele monumentului eroilor cazuti in primul razboi mondial, o poteca o ia pieptis pe un drum din dale de beton si se afunda intr-un musuroi de case. Drumeagul alambicat, lat doar cat sa permita trecerea unei masini, face slalom printre vreo 25 de vile cu garduri inalte, terase largi si peluze pustii. Numai cainii, cate doi in fiecare curte, slobozi si gata sa iasa prin gard, teribil de alergici la cei care umbla brambura in aceasta rezervatie de miliardari, fac posibila banuiala ca locul nu e mort. Edificarea acestor cetatui, care par a fi fost smulse de un aparat de zbor, din cartierul bucurestean Primaverii, inainte de a fi fost pogorate pe micul povarnis azugean – delimitat de doua paraiase si de o padure nesfarsita de brazi – a inceput inainte de anul 2000. Bunul gust si materialele de constructie au prisosit, nimeni care a cumparat teren in aceasta zona n-a fost atat de necioplit incat sa faca rabat de la calitate, asa ca stilul arhitectural nu va putea fi considerat prea curand depasit. In plus, unul dintre veneticii acestui loc isi slefuieste vila incontinuu, inlocuindu-i pereti, amenajand-o si reamenajand-o. Este vorba despre fostul ministru al economiei si comertului si actualul vicepresedinte conservator Dan Ioan Popescu, a carui resedinta (foto1) figureaza doar pe numele sotiei sale, Elena Popescu.
Elena naste multi mesteri Manole
Cei care au avut ocazia sa vada dincolo de ulucile prin care DIP si-a marcat teritoriul spun ca privelistea este mirifica: nenumarate plante, acvarii uriase, obiecte scumpe de arta. Nu au avut insa multi acest privilegiu. DIP si-a montat la poarta o cabina de paza, iar la 100 de metri mai jos de casa a pus un semn cu trecerea interzisa (foto2). Pentru ca betonase o parte din drum, i s-a parut firesc sa stabileasca si regulile de trafic pe el. O prelungire a casei, despre care doar zilierii din Azuga pot da detalii, se pare ca a fost proba de foc a constructiei. Oamenii spun ca deputatul e pornit sa-si extinda curtea, cumparand o parcela invecinata de la un localnic. Ii ofera azugeanului sume ametitoare, insa bastinasul trage aer in piept si rezista: nu vrea sa-si dea terenul. Asa ca DIP ii trimite tot felul de solii, mobilizandu-i pe toti localnicii pe care-i stie pentru a-l convinge pe cusurgiu sa-si scoata la mezat poienita. De ce are DIP atata nevoie de spatiu, ce face el in aceasta casa mare cat un hotel, in care luxul s-a adunat ca pe Titanic? Nimeni nu poate sti, insa tuturor li se pare normal ca pretentiile deputatului sa fie mari de la viata. O mica mitologie a fost starnita de cerbicia cu care sotia lui DIP hotaraste desfiintarea unui detaliu arhitectonic, pentru a decreta altoirea altuia. Elena Popescu plimba niste ochi de vultur deasupra santierului, facandu-i pe constructori sa le inghete sangele in vine. O grimasa aparuta pe chipul fostei „baronese” este echivalenta cu surparea a tot ce s-a realizat si cu luarea intregii munci de la capat.
Jeep-ul il aduce pe DIP in casa de la Azuga cam o data la doua saptamani. Aerul curat ii prinde bine deputatului si il imbie la reflectii. Se poate ocupa in tihna de gradina de flori, poate lua pulsul fiecarui arbust in parte, poate rememora sinuozitatile beneficului sau traseu politic. Panorama etajului doi ii asaza toata Azuga la picioare, riscand ca forfota urbei sa-i provoace gadilaturi. Cu un binoclu, i-ar putea scruta pe toti locuitorii acestui orasel, pe care nu ii cunoaste, dar carora li s-a cocotat in crestetul capului.
Pe site-ul sau personal, DIP are o alura optimista, tine policarul de la mana dreapta ridicat in semn de OK si emana un suras patern, care asigura ca nimic rau nu se va intampla atata timp cat deputatul va ocupa un fotoliu parlamentar. Putin mai sus, intr-o alta poza, pe aceeasi pagina web, capul lui DIP e inconjurat de raze de lumina. Zambetul i-a ramas la fel, doar ca pe nas i-a rasarit o pereche de ochelari cu rama metalica. In stanga capatanii sale este caligrafiat un textulet extrem de bine ticluit, o capodopera a spiritului eliptic, din doar patru cuvinte: „Un om pentru viitor”. Simplu si eficient! Bunul-gust nu-i tradeaza pe cei care-l slujesc ridicandu-i altare in varful muntelui, atunci cand vor sa-si croiasca definitii lapidare si pline de miez. Peste Azuga, s-a lasat demult intunericul atunci cand in sufrageria lui DIP incepe sa fie nevoie de angoasanta lumina a becurilor. Ultimele raze de soare care razbat din spatele Caraimanului poposesc in poala deputatului: astrilor li se face lehamite de muritorii de rand, si vor sa petreaca cateva clipe de intimitate doar cu oamenii racordati la timpul cosmic al planetelor.
Ionut STANESCU
