Intr-o conferinþã de presã a Partidului Democrat, viceprimarul municipiului Ploieºti, Radu Socoleanu, membru al PD, a declarat cã „viceprimarii sunt o anexã a primarului Emil Calotã. Colaborarea mea cu Primãria este zero. Nu am participat la construcþia bugetului local, iar conform dispoziþiei primarului prin care mi se deleagã atribuþiunile, eu ar trebui sã numãr copacii de pe stradã ºi sã verific termenul de execuþie a construcþiilor”. Viceprimarul a mai spus cã nu este „subordonat primarului, ci Consiliului Local ºi, drept urmare, incerc sã imi duc la indeplinire mandatul de viceprimar pe care mi l-au incredinþat ploieºtenii”.
Contactat telefonic, primarul Emil Calotã ii reaminteºte lui Socoleanu cã „Potrivit Legii 286/2006 care modificã Legea administraþiei publice locale, viceprimarul este subordonat primarului. Probabil cã, in concediul pe care l-a avut, ori a suferit vreun tratament care l-a fãcut sã aibã o sincopã de memorie, ori iºi cautã un loc de muncã”. Edilul municipiului a mai precizat cã este „surprins de afirmaþiile fãcute de viceprimar intr-un cadru politic, in timpul orelor de program plãtite de ploieºteni. Dacã, dupã trei ani, acesta nu ºi-a gãsit locul in cadrul Primãriei, cel mai demn din partea sa ar fi sã demisioneze”.
Camelia NÃSTASE














