Deoarece, de anul acesta, containerelor pentru colectarea hartiei si a ambalajelor de plastic li se va adauga si un container pentru strangerea recipientelor din sticla, operatorul de salubrizare a localitatilor Sinaia si Azuga va fi nevoit sa mareasca suprafata platformelor betonate, amenajate pentru amplasarea acestora (foto). „Este un fapt simptomatic pentru Romania sa incepem o treaba fara sa ne gandim la ceea ce vom fi obligati sa facem in viitor”, ne-a spus Zaharia Costin, directorul firmei Montsin. „Cei care au construit aceste platforme, a continuat acesta, au trebuit sa lase loc si pentru amplasarea altor recipiente de colectare a deseurilor, nu doar pentru cele destinate gunoiului menajer, hartiei si plasticului. Se stia de la inceput ca, in curand, va trebui sa instalam containere si pentru strangerea sticlei, a neferoaselor sau pentru recuperarea electronicelor. Modificarea acestor platforme ne va aduce cheltuieli suplimentare, dat fiind ca va trebui sa stricam garduletele imprejmuitoare cu care aceste platforme sunt prevazute”. In prezent, in Sinaia exista 14 astfel de platforme betonate, iar la Azuga numai 12, potrivit interlocutorului nostru, numarul acestora urmand sa fie sporit in anul 2007 cu cate sase platforme in fiecare localitate. (Trei dintre platformele care urmeaza sa fie amenajate in Azuga vor fi situate la baza partiilor de schi.) Daca in privinta aducerii pubelelor pentru colectarea neferoaselor si a electronicelor nu s-a stabilit inca un termen precis, containerele pentru strangerea sticlei vor putea fi observate in Sinaia si Azuga pana la inceputul lunii martie.
Va scadea factura
O alta noutate la care Zaharia Costin s-a referit este aceea ca, incepand cu ianuarie 2007, factura pe care locuitorii oraselor Sinaia si Azuga o platesc pentru serviciul de salubrizare va fi diminuata cu o parte din suma pe care firma Montsin o obtine prin valorificarea peturilor si a ambalajelor de carton. In felul acesta, sinaienii si azugenii vor fi stimulati sa puna in containerele speciale cat mai multe sticle de plastic si cutii de carton.
(I.S.)