20% dintre soferii romani circula in prezent fara asigurarea auto obligatorie. Soferii isi asuma acest risc desi amenzile se ridica la cateva mii de lei. De la jumatatea anului, cei care nu au polite RCA si provoaca un accident ar putea ramane si fara proprietati! Potrivit acordului multilateral de garantare, valabil in Uniunea Europeana cel mai probabil din aceasta vara, autorul unui accident va putea fi executat silit daca nu are polita de raspundere civila auto. In prezent, cei prinsi fara RCA primesc amenzi de aproape 2.000 de lei si raman fara talon. Pe viitor, sanctiunile ar putea fi mult mai serioase. Companiile de asigurari din Romania, reunite in cadrul Biroului Asiguratorilor din Romania, au semnat impreuna cu organisme din 31 de state, un acord multilateral de garantare. Biroul Asiguratorilor va deveni Oficiu de garantare si va achita pagubele provocate de un sofer care nu are RCA. Ulterior, Oficiul de garantare va recupera banii de la autorul accidentului, in ultima instanta prin executarea sa silita. Acordul multilateral de garantare a fost semnat pana acum de 31 de state, dar va fi aplicat abia dupa ce va fi acceptat si de Marea Britanie.