Cu bune, cu rele, cu bucurii, satisfactii si insatisfactii, fotbalul prahovean a tras linie peste anul trecut. A sosit unul nou, 2007, care coincide si cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, prilej ca, de-acum inainte, fotbalul romanesc si fotbalistii de mare perspectiva sa intre in atentia unor cluburi din Europa.
Cu responsabilitate, cu tact si profesionalism, acest pas este realizabil nu numai in cazul jucatorilor din prima liga de fotbal a Romaniei, ci si al celor din esaloanele inferioare, Liga a II-a si a III-a, competitie organizata de catre Federatia Romana de Fotbal, in cazul esaloanelor doi si trei si de catre Liga Profesionista pentru team-urile ce combat in Liga I.
Desigur, in materialul pe care il vom prezenta, vom face o scurta trecere in revista a activitatii fotbalistice prahovene, acolo unde, in opinia noastra, sunt sportivi de valoare. Chiar daca rezultatele din competitiile oficiale nu sunt in masura sa-i multumeasca pe iubitorii fotbalului din judetul Prahova, la carma divizionarelor secunde, FC Petrolul Ploiesti, FCM Campina si Chimia Brazi, au ramas aceiasi antrenori !
Nici in viata echipelor din cel de-al treilea esalon fotbalistic al tarii, la nivelul bancilor tehnice ale Astrei, Conpetului, FC Petrolul II, Tricolorului Breaza si Avantului Maneciu, nu s-au produs modificari.
Si, pentru ca reluarea pregatirilor se va face incepand de saptamana viitoare, sa trecem in revista parcursul divizionarelor din Liga a II-a in editia de campionat 2006-2007.
FC PETROLUL PLOIESTI
Activitatea echipei va fi condusa, si in continuare, de catre cuplul de antrenori Marin Barbu-Gheorghe Liliac. “Lupii galbeni”, care nu au evoluat niciodata “acasa“, in fata propriilor suporteri, au avut, totusi, un parcurs, sa-i zicem bun, daca avem in vedere faptul ca ei ocupa pozitia a treia in clasament: cu 17 meciuri disputate, 9 victorii, 3 egaluri, 5 infrangeri, golaveraj (26- 19), cu 30 de puncte acumulate (+6 la adevar), fiind la doua puncte distanta de prima clasata, CS Otopeni (32 p) si la unul singur fata de Forex Brasov (31 p), primele doua fiind locuri promovabile pe prima scena fotbalistica a tarii.
Este cunoscut obiectivul echipei FC Petrolul, promovarea in Liga I, lucru perfect realizabil daca se vor opera transferuri de jucatori valorosi. Am dori sa credem ca selectia va fi facuta cu atentie si responsabilitate, perioada acumularilor de iarna fiind una care permite echipei esalon a fotbalului prahovean sa se exprime la parametrii optimi in privinta relatiilor de joc, a disciplinei tehnico-tactice, si nu in ultimul rand, la capitolul moral-volitiv. Ne-am dori ca, la conferintele de presa, Marin Barbu (in foto) sa nu mai aduca drept scuze mentalitatea fotbalistilor sai ! La fel de mult am vrea ca echipa sa revina acasa, adica pe stadionul “Ilie Oana“, in fata adevaratilor ei suporteri, si nu la Mogosoaia ca pana acum.
Mai credem ca ar fi bine ca tensiunile existente intre galeria ploiesteana, conducerea executiva a clubului si unii jucatori sa se stinga.
Ar fi, acum, cazul ca si conducerea municipiului Ploiesti, consilierii municipali sa se implice serios in viata acestei echipe si sa depuna toate eforturile necesare pentru ca numele de Petrolul – de trei ori campioana a tarii, de doua ori – castigatoare a Cupei Romaniei, finalele fiind disputate in compania Siderurgistului Galati (1963) si Rapid Bucuresti (1995) – sa nu se mai zbata in mediocritate, undeva la nivelul esaloanelor inferioare.
Tare ne-am bucura daca Prefectura, Primaria, sponsorii generosi, si nu in ultimul rand, adevaratii suporteri sa isi dea mana pentru ca, in vara, sa ne bucuram impreuna de realizarea unui vis : PROMOVAREA ! Pentru ca la acest obiectiv mai aspira cu sanse deloc de neglijat, Delta Tulcea, Sportul Studentesc Bucuresti, ambele cu 29 de puncte, dar si Gloria Buzau cu 28 de puncte.
FCM CAMPINA
O alta echipa, cu state vechi de serviciu pe esichierul Diviziei B, FCM (ex-Poiana) Campina, reprezentanta celui de-al doilea municipiu al judetului Prahova, trece si ea printr-o situatie extrem de delicata.
Pe parcursul turului, team-ul pregatit de Stefan Nanu, caruia i s-a dat in continuare credit, se poate spune ca a avut in unele meciuri foarte multa nesansa. Practic, unii fotbalisti, scosi din lot sau plecati in timpul campionatului, dar si partitura tehnico-tactica, au contribuit, decisiv, la clasarea echipei pe locul XIV, adica primul deasupra liniei care ar insemna, irevocabil, retrogradarea !
Linia de clasament a FCM-ului arata astfel : 17 3 7 7 11-14 16p (-8 la adevar)
La toate acestea s-ar mai putea adauga si faptul ca, acei “oameni potenti, din punct de vedere financiar”, cum spunea Stefan Dan Chitu, nu au contribuit, in niciun mod, la sprijinirea echipei de fotbal. Numai cu Dan Chitu si “vicele” Dan Toma in preajma gruparii campinene, cu fotbalisti ale caror contracte sunt subtirele, cu sportivi apatici, uneori, in joc, cu unii accidentati, in contextul in care lotul era si asa destul de restrans, rezultatele nu le puteau fi favorabile.
A sosit timpul, credem noi, ca si aici, factorii de decizie locali, adevaratii iubitori ai fotbalului din Campina cu dare de mana sa se uneasca si, impreuna, sa mentina echipa in esalonul secund.
Acum, in perioada imediat urmatoare, una extrem de importanta a incarcarii bateriilor pentru un retur de foc, Stefan Nanu are o misiune deloc usoara. El trebuie sa coopteze, in lot, fotbalisti valorosi cu experienta competitionala, fara de care obiectivul propus poate fi compromis. Pentru ca, sa nu uitam, cele patru echipe, acum pe pozitii retrogradabile, CF Braila, FC Sacele, FC Snagov si Chimia Brazi, forteaza, si ele, mentinerea in Liga a II-a. Nu trebuie omis nici faptul ca, la Campina, ca si in deplasare, elevii lui Nanu vor da piept si cu formatiile candidate la promovare.
CHIMIA BRAZI
A treia reprezentanta a Prahovei din divizia secunda este nou promovata Chimia Brazi, formatie care a ramas pe “mana” cuplului de antrenori Stefan Preda – Iordan Plebea. Echipa combinatului din localitate a platit scump impactul cu Divizia B, cedand puncte pretioase pe arenele “proprii” de la Strejnic si …Boldesti !
Odata promovati, atat conducerea executiva a clubului, cea de pe banca tehnica, dar si jucatorii, au crezut ca se vor alinia rigorilor impuse de prezenta intr-o liga superioara. La inceputul campionatului, cu numai doua puncte acumulate in zece etape, tehnicianul Florin Stancioiu a fost demis de catre conducerea clubului, pe banca tehnica perindandu-se, pe rand, ex-petrolistul Victor Rosca, pret de doua etape, apoi Marian Margarit, pasager si el o etapa ! Lor le-a urmat pe banca tehnica un cuplu tanar, Preda – Plebea.
Se pare ca ultimul, ex-petrolistul Fane Preda, a gasit reteta miraculoasa a victoriilor, acesta schimband din mers mentalitatea unor fotbalisti, care, asa cum ni s-a spus, in unele meciuri au fost, pur si simplu… figuranti !
Si cum, cu astfel de “actori” jalnici nu se puteau obtine succese, cu mult tact si pedagogie, tanarul antrenor al chimistilor, sprijinit de conducerea executiva, a reusit sa puna unele lucruri la punct. Si le-a pus bine, din moment ce, in mandatul sau, din turul actualei editii de campionat, in contul echipei (n.r.- fara suporteri, meciurile disputandu-se la Strejnic) au intrat noua puncte extrem de pretioase, care puteau fi chiar mai multe. Si asta in numai cinci etape. Nu a fost sa fie asa, pentru ca, inexplicabil, formatia chimista nu a stiut sa gestioneze si sa inchida jocul pe finalul unor partide care s-au soldat, nefericit pentru ei, cu infrangeri ce i-au adus intr-o postura deloc de invidiat, aceea de “lanterna rosie”. Acum nu le-a ramas, practic, decat speranta, care, asa cum se zice, moare ultima !
Paradoxal, presedintele executiv al Chimiei Brazi, Lucian Radulescu, mai crede in sansa salvarii de la retrogradare printr-o remaniere masiva a lotului, in care vor fi cooptati fotbalisti proveniti de la echipa “mama“, FC Petrolul Ploiesti, sportivi care nu vor figura pe lista lui Marin Barbu.
Nelu STEFANESCU, Petre APOSTOL