E nevoie de o imaginatie bogata si de un simt al proportiilor complet distorsionat pentru a numi drum poteca accidentata, plina de clisa si abrupta ca un inceput de prapastie cu care se termina cartierul Ghiosestii de Sus. O numesc sau nu drum, peste cincizeci de familii din Comarnic care sunt silite sa o strabata zilnic, carandu-si alimentele si materialele de constructii cu bratele, atenti sa nu ia ultima cazatura din viata lor. In timpul perioadelor de seceta, pasesc mai cu indrazneala, fiindca terenul e zvantat. Cand ninge, insa, in ei se desteapta un instinct de acrobati: iau in brate conducta de gaze, fixata la o jumatate de metru de sol, si pas-pas, centimetru cu centimetru, se tarasc pana ajung acasa. Cei pe care natura i-a lasat neinzestrati cu talent de echilibristi aleg variante mai neortodoxe, dar mai sigure: merg in zigzag prin curtile vecinilor. „Au fost momente cand copiii erau la un pas sa fie sfasiati de cainii care pazeau gospodariile vecine. Acum, insa, sarim in curtile altora la noroc. Cainii s-au obisnuit cu noi”, spune o localnica, vorbind in numele tuturor celor iesiti la poarta.
Ultimul drum al unui jeep
Nici o masina nu urca pana la casele situate de-o parte si de alta a acestei poteci. Toate sunt lasate undeva langa rau, la mai bine de doua sute de metri mai jos, unde au si fost amenajate cateva garaje. Costica Potroanchenu, cu doi fii care muncesc in strainatate, se mandreste ca unul dintre jeep-urile baietilor sai ar putea sa parcurga acest drum infernal, a carui traversare este mai dificila decat executia unui numar de cascadorie. Numai ca, dupa ce jeep-ul s-ar vedea cocotat in varful dealului, probabil ca n-ar mai fi bun de nimic, ci s-ar transforma intr-o masa de suruburi si fier tocmai bune de aruncat. Nicio casa din acest varf de deal, extremitate a Ghiosestiului de Sus, n-a fost construita folosind utilajele, ci doar mainile oamenilor, care au adus materialele de constructii bucata cu bucata, carandu-le pe umeri. Cand au de transportat saci cu alimente, nisip sau pietris, barne sau lemne de foc, comarnicenii isi arunca incarcatura in spate, ca niste camile: „Nu e femeie care sa locuiasca aici si sa nu aiba un santulet deasupra umarului drept, de la cati saci a carat in viata ei”, spune un barbat resemnat cu aceasta situatie, pe care o stie de cand s-a nascut. Cararuia desfundata arata la fel si acum douazeci de ani, si acum saizeci. Daca a mai fost primenita cat de cat, acest lucru s-a datorat localnicilor care au adus cu masinile proprii, placi de beton armat si bolovani, pe care le-au luat in brate si, avand grija sa nu fie striviti, le-au trantit in mijlocul ulitei, ca sa mai ajute la stabilizarea noroiului.
Aviara i-a scos din cuibul primariei
„Ultima oara cand primarul si viceprimarul au venit aici a fost cand ne-au omorat gainile, in timpul gripei aviare. Luau curtile la rand si ne goleau cotetele. Pasari sanatoase de pe urma carora traiam. Le prindeau de aripi, le aruncau in niste pubele si le gazau”, povestesc localnicii cele mai recente amintiri pe care le au cu cei doi oameni din fruntea orasului. Daca ar veni aici pe un timp cu zapada, primarul nici n-ar putea urca, fiindca e nevoie de echilibristica unui bastinas ca sa poti s-o iei pieptis pe acest damb mocirlos care, in vremea inghetului, se transforma intr-un Everest de necucerit. Din cauza ca poteca nu are valcele laterale prin care sa se dreneze apa scursa din varful dealului, la minus zero grade, torentele care ies din pamant creeaza un patinoar in panta, care nu se topeste decat in lunile aprilie-mai (in anii meteorologici normali).
Un antreprenor derutat
Dupa cate spun, si primarul Dorian Botoaca, si vicele Sorin Peticila cunosc prea bine aceasta situatie, insa ridica din umeri atunci cand vine vorba de rezolva-rea ei. In bugetul de anul trecut, a fost prinsa o lucrare care presupunea acoperirea a trei stradute din oras cu traverse CFR. Printre cele trei, figura si aceasta. Insa cel care a castigat licitatia, cand a vazut la ce s-a inhamat, n-a mai vrut sa auda de Comarnic. A terminat de pus traverse in cel mai accesibil punct, in Ghiosestii de Jos, dar a lasat treaba neterminata in Ghiosestii de Mijloc. Dupa ce s-a rasturnat de cateva ori cu utilajele, nici pomeneala sa se mai apuce vreodata si de poteca alambicata si rapoasa din Ghiosestii de Sus. „A castigat licitatia oferind un pret foarte mic, iar acum lucreaza in pierderi si nu mai vrea sa continue. Probabil ca vom fi nevoiti sa reziliem contractul de comun acord”, spune primarul.
Ce vine dupa reziliere?
Primarul Botoaca insa nu stie ce va face dupa ce va rezilia acest contract, fiindca, desi e inginer constructor, nu prea se vede scotand-o la capat cu aceasta lucra-re, indiferent de solutia teh-nica pe care ar adopta-o. „Probabil ca vom pune tra-versele cu oamenii de la ajutorul social, apoi vom turna beton peste ele. Insa de unde bani si ce utilaje ar putea avea acces acolo? Cel mai sigur ar fi sa facem un alt drum de acces, dar pentru asta e nevoie ca unii dintre proprietari sa ne cedeze o fasie din terenurile lor. Noul drum ar ocoli putin dealul, ar fi mai larg si ar avea o panta mai lina”. Cat despre vicele Peticila, acesta ofteaza dezamagit cand aude ca localnicii Ghiosestiului de Sus l-au dat disparut de la episodul cu aviara: „Anul trecut, am fost acolo de peste cincizeci de ori. Este de necrezut cat de lipsiti de recunostinta pot fi oamenii”, se manie Peticila, luandu-l ca martor pe unul dintre angajatii Primariei. Concluzia vicelui e-aceeasi: operatiunea traverselor pare sa fi esuat. Pana se va gasi o solutie de civilizat acel povarnis, localnicii din Ghiosestii de Sus vor trebui sa-si continue zilnic escaladele, sperand sa nu se dea de-a berbeleacul in timp ce-si carausesc alimentele necesare vietii de zi cu zi.
Ionut STANESCU
