Sunt tot mai frecvente situatiile in care lasarea intunericului cufunda in bezna strazi intregi ale Comarnicului. Aflam ca in zona Valea Sarului deja s-au implinit 3 luni de cand iluminatul public nu mai functioneaza, iar sesizarile localnicilor catre cei de la Electrica nu au avut niciun ecou favorabil. Surprinzator este si faptul ca necazul oamenilor n-a sensibilizat, in masura cuvenita, nici pe cei din administratia locala. Abia tarziu, incoace, viceprimarul Sorin Peticila s-a invrednicit sa dea un telefon la Deranjamente la Campina: faptul ca apelul sau inca n-a fost luat in seama nu l-a determinat, insa, sa dea o fuga pana la Campina si sa ceara acolo rezolvarea, fara aceste taraganari, problemei iluminatului in orasul sau.
Este salutar, dar se vede treaba insuficient, gestul viceprimarului de a se deplasa noaptea prin oras, asa cum a facut-o cu doua zile in urma, raid in urma caruia a constatat ca „aproape toate cartierele erau in bezna totala”. Cum situatia persista, iar pe mai departe simplele apeluri telefonice nu-i urnesc din birouri pe cei de la Deranjamentele electrice din Campina, cineva trebuie, totusi, sa poarte in bat, inclusiv pana la Ploiesti, jalba comarnicenilor. Altfel, ajung oamenii sa-i dea dreptate lui Ilie Soare, unul dintre localnici care, cu amaraciune in suflet, ne marturisea ca: „Pe noi nu ne baga nimeni in seama. Spun ca suntem un oras mic si putem astepta. Inaintea noastra trec problemele celor din Campina, Sinaia, Busteni…”.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorDREPTUL LA OPINIE