Din acest an, ouale vor fi vandute in conformitate cu un Regulament al Comisiei Europene. Pe rafturile magazinelor, ouale vor fi prezentate in trei categorii: A, B si C. Ouale din categoria A sunt proaspete, cele din categoria B sunt conservate, iar calificativul C se acorda celor de calitate scazuta. Cele mai scumpe vor fi, bineinteles, cele din categoria A. Calificativul se acorda si in functie de greutate. Ouale trebuie sa fie inscriptionate si cu alte informatii, cum ar fi data ambalarii sau, in cazul celor neambalate, data clasificarii. De asemenea, cumparatorul trebuie informat cu privire la numele centrului de ambalare, numele sau marca fabricii, adresa acesteia, precum si un cod care sa identifice unitatea producatoare.