• O metoda revolutionara chinezeasca ar putea atrage pacienti din toata lumea
Cea mai cunoscuta statiune de pe Valea Prahovei ar putea deveni, in curand, gazda unui intens “turism medical”, nu doar a unuia in adevaratul sens al cuvantului. Am spus “turism medical” gandindu-ne la faptul ca nu in toate tarile este legal tratamentul care s-ar putea aplica, nu peste mult timp, in Sinaia, ceea ce va determina, probabil, ca locuitorii statelor respective sa-si caute, in acest oras, vindecarea, invocand scopuri turistice. Un caz notoriu de „turism medical” este cel al polonezelor, care sunt obligate sa avorteze in tarile invecinate, ori chiar pe vase de croaziera, pentru ca in Polonia – o tara catolica in care biserica are un cuvant decisiv, avortul este interzis prin lege. Revenind la tratamentul amintit, permis de legislatia romaneasca, in Sinaia se preconizeaza a se construi, in urmatorii ani, un centru medical la cele mai inalte standarde chinezesti, care nu sunt cu nimic mai prejos decat cele vest-europene. Investitorul, o firma chineza de biotehnologii, intentioneaza sa construiasca in localitate un spital in care sa se poata face transplanturi cu celule stem, prelevate in special din cordonul ombilical al nou-nascutilor – o metoda medicala revolutionara care se foloseste cu succes in China si nu numai. Spitalul ar urma sa fie compus dintr-un laborator modern, un spatiu de cazare cu 100 de camere ultraconfortabile si o sectie de recuperare. Totul a pornit de la un tanar si inimos campinean, Razvan Iordache, al carui caz a mai fost prezentat in presa judeteana, dar si in media de la Bucuresti. Acesta s-a intors, zilele trecute, din China, unde a fost supus unui al doilea tratament bazat pe implanturi cu celule stem. Razvan a revenit in orasul de bastina insotit de medicul chinez Xiang Hu (vezi foto), unul dintre cei care l-au ingrijit in spitalul din Shenzhen, un oras din vecinatatea Hong Kong-ului. Tintuit in scaunul cu rotile de 11 ani, in urma unui accident stupid (ce i s-a intamplat, in timpul liceului, pe cand se scalda, impreuna cu cativa prieteni, in raul Prahova), campineanul i-a impresionat pe membrii perso-nalului medical chinez prin tenacitatea dovedita in lupta pentru invingerea paraliziei. Doctorul Hu, care este si presedintele companiei Beike din Shenzhen, o puternica firma de biotehnologii medicale ce furnizeaza celule stem marilor spitale din China, s-a atasat puternic de Razvan, cucerit de felul sau de a fi, de firea sa deschisa, neafectata catusi de putin de cumplita maladie. La rugamintea lui Razvan, medicul chinez a sosit pe plaiurile mioritice hotarat sa infiinteze in judet un centru medical in care sa se poata aplica tratamentul cu miraculoasele celule stem, o metoda medicala de ultima generatie care nu s-a aplicat pana acum pe batranul nostru continent. Dupa cum ne-a declarat Xiang Hu, “Calitatile lui Gabi (n.n. – asa ii spun chinezii lui Razvan, neputand sa-i pronunte decat al doilea nume de botez), extraordinara sa pofta de viata, m-au determinat ca, la propunerea lui, sa incerc sa infiintez in zona un centru in care sa se realizeze implanturi cu celule stem, astfel incat sa beneficieze de acest tratament revolutionar si romanii – ca, de altfel, si restul europenilor – care, din diverse motive, nu pot veni la noi, in China.”
Dupa mai multe cautari, si dupa ce a primit asigurari de la conducerea Ministerului Sanatatii ca va fi sprijinit in finalizarea proiectului sau ambitios, care ar putea aduce mari beneficii Romaniei in planul imaginii externe (altminteri, destul de sifonata), doctorul chinez s-a hotarat sa infiinteze viitoarea clinica la Sinaia, fascinat de frumusetea locului. Astfel, Sinaia ar putea deveni nu doar “o perla a Carpatilor”, ci si una a sperantelor a mii si mii de pacienti din intreaga lume, care si-ar putea vindeca aici afectiuni ce par, astazi, aproape incurabile. Tehnica implanturilor cu celule stem este relativ noua, din 1998, an in care profesorul american Thompson a descoperit cum sa izoleze, sa multiplice si sa diferentieze aceste celule. In momentul de fata, China este lider pe piata mondiala in domeniul implantu-rilor cu celule stem, care vindeca nu doar paralizii, ci si multe alte afectiuni neuro-psiho-motorii, sclerozele, bolile vasculare, cele mai grave cazuri de cangrene cauzate de diabet, maladiile coloanei vertebrale, diferite boli ereditare si multe altele.
Doctorul Hu ne-a mai declarat, inainte de a se intoarce in China, de unde va reveni in ianuarie, in Romania, pentru a pune la punct detaliile proiectului, impreuna cu conducerea administratiei sinaiene si cu reprezentantii Ministerului Sanatatii: “Recuperarea fizica de dupa implanturile cu celule stem este extrem de importanta pentru vindecarea bolnavilor. Am fost impresionat de realizarile profesorului Decebal Mehedinti, de dotarile cabinetului sau de la Poiana Campina, pe care am avut ocazia sa-l vizitez. De aceea, sunt hotarat sa infiintez clinica de la Sinaia in colaborare cu domnul profesor Mehedinti, convins fiind ca numai in conditiile in care domnia sa se va ocupa de recuperarea viitorilor nostri pacienti, acestia vor avea cele mai mari sanse de vindecare”.
Adrian BRAD