Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi, de la 1 ianuarie 2007, de 390 lei, a decis, ieri, Guvernul.
In prezent, salariul minim brut pe tara este de 330 de lei. Pentru un program de lucru mediu lunar de 170 de ore, nivelul de 390 de lei reprezinta un venit de 2,294 lei pe ora. Pentru personalul bugetar, nivelul salariului de baza, potrivit incadrarii, nu poate fi mai mic de 390 de lei lunar, iar coeficientii de ierarhizare in baza carora se stabilesc salariile de baza pentru aceasta categorie se vor majora in mod corespunzator, precizeaza Guvernul.
Incheierea unui contract individual de munca sub nivelul de 390 de lei lunar constituie contraventie si va fi sanctionata cu amenda cuprinsa intre 1.000 si 2.000 de lei.