Decizia Partidului Conservator de a iesi de la Guvernare pune intr-o situatie dificila Guvernul condus de premierul Calin Popescu Tariceanu.
• PD: Decizie demagogica
Presedintele democratilor, Emil Boc, a declarat ca decizia conservatorilor de a se retrage a fost luata din cauza scandalului din MEC privind dosarul privatizarilor din energie. “Mi se pare demagogic ca de fiecare data cand este o problema, PC sa gaseasca PD si pe presedintele Romaniei vinovat principal, acuzandu-si partenerii de propria neputinta”, a declarat Emil Boc.
• PNL: Gest irevocabil sau semnal de renegociere
Partidul National Liberal priveste cu “preocupare” situatia creata mai ales ca decizia vine inaintea aderarii Romaniei la UE, la 1 ianuarie 2007, a declarat Varujan Vosganian, purtatorul de cuvant al PNL.
“Nu putem sa ne pronuntam deocamdata daca este un gest irevocabil sau este un semnal de renegociere a strategiilor de guvernare. Conservatorii au lasat o portita deschisa iar declaratia lor este un rezultat al unor insatisfactii si critici privind atacurile indreptatite, cate odata, la adresa lui Traian Basescu”, a spus Vosganian. El a precizat ca astazi in sedinta Biroului Permanent al PNL se vor analiza implicatiile iesirii de la guvernare a PC. Tot astazi ar urma sa aiba loc si o intalnire a Consiliului National al Aliantei. El a tinut sa precizeze ca PNL nu este de acord cu anticipatele.
• UDMR: Guvern minoritar
Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat ca “In acest moment avem un guvern minoritar care nu va avea o sustinere in Parlament. De altfel, nici pana acum PC nu a sprijinit proiectele Guvernului. Aceasta situatie va fi una foarte dificila pentru Guvern si clasa politica romaneasca, avand in vedere si integrarea si raportul din martie 2007”. Marko Bela considera ca probabilitatea alegerilor anticipate a crescut pentru ca “un guvern minoritar este foarte dificil sa functioneze”. Potrivit UDMR, trebuie gasita o solutie cat mai repede.
• PSD: O decizie anticipata
Vicepresedintele Partidului Social-Democrat, Ioan Rus, considera ca decizia PC de a iesi de la guvernare era doar o chestiune de timp.
„Decizia Partidului Conservator de a iesi de la guvernare era doar o chestiune de timp, avand in vedere deteriorarea continua a relatiilor dintre conservatori si partenerii lor de guvernare, insa cei care au creat aceasta problema au datoria sa si-o asume”, arata un comunicat de presa dat publicitatii. PSD isi va decide pozitia astazi, la sedinta Biroului Permanent.
• PRM: “Nu poti sa fii la guvernare si cu sufletul in rai”Daca iesirea de la guvernare e determinata de faptul ca nu a avut niciun drept de cuvant in Coalitie si la atacurile repetate ale lui Basescu impotriva lor, gestul PC se caracterizeaza printr-un usor infantilism politic. Nu poti sa fii la guvernare si cu sufletul in rai. PRM sustine anticipatele.