Astazi, la ora 12.30, se va inaugura parcarea supraetajata situata in spatele centrului comercial Winmarkt Omnia, singura de acest gen din Ploiesti. Cu o capacitate de 400 de locuri de parcare, situate pe 9 niveluri (2 subteran si 7 la suprafata), aceasta investitie vine ca o solutie optima pentru descongestionarea traficului din zona zero a municipiului. Parcarea va asigura legatura intre cele doua centre comerciale alaturate – Omnia si Grand Center – accesul facandu-se mai usor prin intermediul lifturilor si al intrarii in pasarela de legatura existenta intre cele doua centre comerciale. Pe timpul stationarii autovehiculelor, soferii pot sta linistiti. Parcarea va fi securizata, un sistem performant de supraveghere video asigurand protectia vehiculelor care vor fi parcate aici. Accesul va fi gratuit pana pe data de 15 ianuarie 2007. Dupa aceasta data, stationarea va fi gratuita pentru primele ore, dupa care, pentru fiecare ora in plus este necesara achitarea sumei de 2 lei. Investitia – care confera zonei un plus de modernism si atractivitate – reprezinta unul dintre proiectele de anvergura derulat de compania Winmarkt in Ploiesti.
N.D.














