Numele ministrului Comunicatiilor, Zsolt Nagy, apare din nou in documentele redactate de procurorii DIICOT. Dosarul s-a imbogatit in decurs de doar doua saptamani cu 45 de volume noi. Acesta este si motivul pentru care magistratii Curtii de Apel Bucuresti vor stabili abia astazi daca prelungesc sau nu mandatele de arestare emise pe numele celor patru inculpati. Una dintre informatiile culese de procurori este ca ministrul Comunicatiilor, Zsolt Nagy, verifica daca discutiile telefonice intre membrii retelei de spionaj au fost monitorizate de serviciile secrete.














