* Un nou acord CEFTA, semnat la Bucuresti
Primul-ministru Calin Popescu Tariceanu si-a exprimat speranta ca noul acord CEFTA, semnat la Bucuresti, va stimula proiectele legate de dezvoltarea infrastructurii regionale si crearii unei piete energetice regionale.
Albania, Bosnia si Hertegovina, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia si provincia Kosovo au semnat Acordul unic de comert liber in Sud-Estul Europei (noul CEFTA). Noul acord, rezultat prin amendarea CEFTA, va inlocui reteaua actuala de 32 de acorduri bilaterale si de comert liber dintre tarile din Europa de Sud-Est si va contribui la crearea unei zone de comert liber in regiune. Noul acord CEFTA va fi in concordanta cu regulile Organizatiei Mondiale a Comertului.
Un element de noutate este constituirea unui secretariat permanent care va acorda sprijin tehnic Comitetului mixt, data fiind complexitatea noului acord.
Acest acord va intra in vigoare la 1 mai 2007, daca partile vor depune la depozitarul acordului instrumentele de ratificare, acceptate sau aprobate pana la 31 martie 2007.
Pana acum, acordul CEFTA era semnat de Croatia, Macedonia, Romania si Bulgaria. Apartenenta tarii noastre si a Bulgariei la CEFTA va inceta la 1 ianuarie 2007, ca urmare a aderarii la UE.