
Alesii din Azuga tot nu au gasit lumina
Pe langa doua scandaluri duse pana la limita paruielii si un presedinte de sedinta aflat la prima sa experienta in acest sens, pentru a i se completa concertul de confuzii si gafe, ultima reuniune a Consiliului Local Azuga a avut parte si de o pana de curent. Intreruperea luminii a durat cateva zeci de secunde, suficient ca sa se aduca o candela, si ca unii dintre consilieri sa-si ia talpasita, plecand acasa. (Ce-i drept, ei s-au intors dupa ce au vazut ca becurile primariei se reaprinsesera, insa nu au facut-o suficient de repede. Astfel, absenta lor a blocat votarea unui proiect de hotarare care, din neglijenta si orgolii locale, fusese respins cu o luna in urma). Cel mai mare aport la naufragiul sedintei l-a avut insa noviciatul intru presedintie al consilierului Adrian Dedu (foto centru). Intrerupan-du-si colegii pentru a se ingriji de amorul propriu („M-ati ales sa va fiu presedinte, acum respectati-ma!), ridicandu-se in picioare si implorandu-i sa faca liniste („Va rog sa ma ascultati!”), folosind expresii induiosatoare prin stangacia lor („Discutii, va rog!”) si avantandu-se la interpelari care nu aveau nicio legatura cu ceea ce se hotara, consilierul Adrian Dedu – unul dintre cei mai tacuti membri ai Consiliului Local Azuga – a dat impresia ca este luntrasul emblema pentru o barca trosnind din toate incheieturile si care nu se poate scufunda doar din cauza ca apa in care navigheaza este insuficient de adanca. Incurcandu-se in hartii, cerand renumararea si re-renumararea voturilor ( fapt care i-a atras o ploaie de ironii: „Domnule presedinte, numarati singur voturile, fara ajutorul domnisoarei secretar. Dumneavoastra sunteti inginer, iar domnisoara secretar este jurist, nu poate decat sa va incurce, nu va mai luati dupa dumneaei”), Dedu l-a facut sa pufneasca in ras chiar si pe rezervatul primar Purcaru, care il asista pe post de sufleor, atent ca partenerul sau de prezidiu sa nu se-mpotmoleasca de tot in hartoagele pe care trebuia sa le puna cap la cap. Daca a reusit sau nu, ne-am putut da seama dupa faptul ca multi dintre consilieri (pe care nu-i numim), la terminarea sedintei, habar n-aveau care dintre proiecte trecusera si care picasera la vot, si nici nu-si mai aminteau de la ce izbucnisera cele doua scandaluri care facusera ca incaperea sa rasune de sudalmi groase.
(I.S.)














