Anorexia intra in categoria tulburarilor de alimentatie, fiind insotita de o tulburare dismorfica, in sensul ca persoanele nu au capacitatea de a-si percepe corpul in dimensiuni reale, vazandu-se de obicei mult mai grase decat sunt. Acest lucru se intampla mai ales la varsta adolescentei, cand fetele incep sa-si constientizeze propria feminitate si vor sa fie placute.
Daca anorexicul constientizeaza ca este anorexic si vrea sa se vindece, o poate face numai cu ajutorul unui medic specialist in psihoterapie. Cu toate ca este o boala destul de grava, putine persoane afectate sunt in stare sa recunoasca faptul ca au o problema. Foarte importanta este cultura familiala, atat atitudinea parintilor cat si a copilului. Copilul se poate obisnui sa fie in centrul atentiei atat timp cat i se va spune “vai ce dragut, ce finut esti”, insistandu-se pe ideea de fragilitate. Foarte important este ca orice persoana sa-si stabileasca o identitate proprie si sa nu se lase influentata excesiv de mult de cei din jur.
Anorexicul, din pacate, poate sa moara, pentru ca organismul lui este distrus, de la organele interne pana la sistemul osos totul este compromis, si se reface foarte greu. Sau nu isi mai revine niciodata. Carente majore de substante vitale duc la un ritm accentuat de dezechilibru si la aparitia altor boli. Diferenta dintre un anorexic si o persoana care vrea sa slabeasca depinde foarte mult de perceptia fiecaruia: sunt oameni slabi carora li se pare ca ar trebui sa slabeasca, dar, anorexicii cred realmente ca sunt grasi, dizgratiosi si celorlalti li se face sila cand se uita la grasimile lor, desi, in realitate, ei sunt piele si os.
Unul dintre simptomele bolii este ritualul mancarii, mai precis faptul ca, anorexicul taie mancarea in foarte multe bucatele si are sentimentul ca mananca foarte mult la masa. De asemenea, persoana anorexica se imbraca cu haine largi care sa ii acopere corpul si chiar daca abia se tine pe picioare, din dorinta de a mai consuma calorii iese si alearga, are un program activ de exercitii fizice. Odata externata din spital, daca vrea cu adevarat sa-si depaseasca problema este indicat sa ajunga la un cabinet de consiliere psihologica.
