Traian Basescu considera ca alegerile anticipate ar reprezenta cea mai buna solutie pentru Romania. Seful statului apreciaza insa ca acestea ar fi aproape imposibil de declansat intrucat multi oficiali guvernamentali si-ar pierde posturile. Traian Basescu a declarat, sambata, la Sinaia, ca Romania are nevoie de alegeri anticipate. El crede ca un scrutin ar clarifica multe lucruri in tara. Dar, spune presedintele, el nu are puterea sa le declanseze, iar partidele politice nu doresc acest lucru.
…Conservatorii le sustin
Conservatorii sunt de acord cu alegerile anticipate. Purtatorul de cuvant al Partidului Conservator – Bogdan Ciuca, a declarat ca alegerile anticipate vor fi sustinute doar daca vor fi organizate pe sistemul de vot uninominal. El a subliniat ca votul uninominal este singura metoda de reformare a clasei politice si de reabilitare a relatiilor dintre alesi si alegatori. Ciuca a reamintit ca Partidul Conservator a fost primul care a cerut introducerea votului uninominal printr-o initiativa legislativa si a derulat o campanie de strangere de semnaturi pe aceasta tema, sustinuta de 150.000 de persoane.














