Reprezentantii Partidului Conservator au depus, ieri, la Camera Deputatilor, o noua forma, imbunatatita, a mai vechii initiative a presedintelui partidului, Dan Voiculescu, care solicitase, inca de acum doi ani, confiscarea averilor dobandite ilicit dupa 1989. „Solutia juridica pe care am gasit-o tine seama de observatiile de ordin tehnic ce s-au facut asupra proiectului depus acum doi ani, si pe care oricum nimeni nu l-a bagat in seama”, a declarat deputatul conservator Sergiu Andon, presedintele comisiei juridice din Camera Deputatilor. „Actuala forma a proiectului este si mai taioasa si mai „chirurgicala” in privinta dreptatii, care trebuie sa fie infaptuita”, a mai spus Andon, care a expus, pe scurt, liniile generale ale proiectului conservator. „Se prevede ca averile – pe care noi le-am denumit inexplicabile – sa fie ori confiscate, ori impozitate cu 60 la suta. De asemenea, este prevazuta foarte clar destinatia fondurilor, care vor merge in cea mai mare parte la bugetul asigurarilor sociale de stat. In fine, prin aceasta lege, vrem sa dam serios de lucru Agentiei Nationale de Integritate, care va fi cea care va da avizul in legatura cu caracterul inexplicabil al averilor, avand abilitatea de a cere detalii asupra declaratiilor de avere ale persoanelor vizate de lege”, a afirmat Sergiu Andon. Deputatul a calificat proiectul depus ieri la Parlament ca pe „un adevarat test de vointa politica pentru fiecare partid care sustine ca vrea ca dreptatea sa fie impusa in Romania”.














