De ceva vreme, au cam stagnat lucrarile de acoperire a viitoarei Piete Centrale din Campina. Proiectul de modernizare a acesteia are o istorie nu lipsita de peripetii si poticneli. Lucrarile trebuiau incepute pe 22 mai 2006, dar ele au demarat cateva saptamani mai tarziu, desi, cu mult timp inainte, locul fusese eliberat de vechile tonete si tarabe, inghesuite in fata Complexului BIG din vecinatate. Transim Zimnicea, societatea castigatoare a licitatiei, a preferat sa angajeze muncitori din zona Campina. Dupa un timp, acestia din urma, nemultumiti de felul in care erau retribuiti, au intrat chiar in greva, pe la sfarsitul verii, pentru o zi. Ingrijorat de amploarea protestului lucratorilor, directorul firmei constructoare si-a facut urgent aparitia, a doua zi, si a aplanat conflictul, dupa efectuarea platilor restante. De vreo doua-trei saptamani, modernizarea Pietei a incremenit. In prezent, stadiul lucrarii indica realizarea aproape totala a fundatiilor de beton si a infrastructurii metalice. Impotmolirea lucrarilor s-a petrecut chiar in perioada in care conducerea Primariei recunostea ca, datorita gradului ridicat de colectare a taxelor si impozitelor locale pe acest an, precum si a fondurilor extrabugetare atrase de la Bucuresti, veniturile incasate la bugetul municipiului au inregistrat o crestere substantiala si nesperata, in valoare de 28 de miliarde de lei vechi. Bani in legatura cu care edilii campineni au afirmat chiar ca exista riscul de a nu putea fi cheltuiti pana la sfarsitul anului. La ultima intalnire a alesilor locali, consilierul municipal Gheorghe Tudor, fostul primar din mandatul trecut, a atras atentia ca lucrarile treneaza nepermis de mult. Nemultumirile sale erau legate, de asemenea, de faptul ca Primaria Campina a diminuat, drastic, sumele alocate acestei investitii extrem de importante: “Nu inteleg de ce am scazut sumele distribuite amenajarii Pietei. Ca sa nu mai spun ca lucrarile nu merg acolo asa cum ne-am dorit. De ce nu fortam constructorul sa termine mai repede? Au plimbat pe acolo cativa sefi de lucrari, dar acestea merg tot incet. Sa le dam bani si sa-i obligam sa munceasca. Sa le dam bani sa-i cocosam”. In replica, primarul Horia Tiseanu a afirmat ca nu executivul local este de vina, ci firma din Zimnicea, care a avut mereu probleme cu dirigintii de santier perindati pe la acel obiectiv. Daca lucrurile nu vor fi urnite si grabite, s-ar putea ca termenul de finalizare a constructiei, prevazut pentru 30 aprilie 2007, sa devina, nu peste mult timp, o utopie.
Intamplator sau nu, de intarzierile lucrarilor din Piata Centrala (generatoare de nemultumiri atat in randurile comerciantilor, cat si in cele ale consumatorilor), ar putea beneficia Complexul Fibec de langa Lacul Bisericii, cel mai mare complex comercial de pe Valea Prahovei. Aceasta unitate si-ar putea mari clientela, dar si numarul producatorilor agricoli si al agentilor economici dornici sa inchirieze acolo spatii pentru desfacerea produselor proprii.
Adrian BRAD













