* In opinia sa, fara Iliescu, PSD ajunge un „partid de anticamera”
Deputatul Marian Saniuta, vicepresedinte al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala si presedinte al Organizatiei Prahova a PSD, si-a inaugurat, ieri, cel de-al treilea birou parlamentar din judet. Dupa Ploiesti si Campina, deputatul ii asteapta pe alegatori, pe localnici si pe toti cei care sunt interesati intr-un spatiu amenajat la Caminul Cultural din satul Gageni, comuna Paulesti, localitate unde isi are, de fapt, si locuinta. Este un spatiu pentru care plateste o chirie de 500.000 de lei pe luna, si in care va avea un program specific de doua ori pe saptamana, iar o data pe luna va tine audiente. Dupa ceremonia inaugurarii – la care au participat colegi de Parlament si din conducerea organizatiei judetene, primari si viceprimari pesedisti din zona, localnici – in cadrul careia a fost inclusa si o slujba religioasa, deputatul Marian Saniuta a tinut o conferinta de presa abordand mai multe subiecte. Astfel, despre noul sau birou parlamentar a mentionat ca vrea sa dovedeasca faptul ca nu se considera „un membru de elita al PSD care se departeaza de oameni”, ca este, intr-adevar, in comuna in care locuieste si ca prin aceasta vrea sa dea un semnal „pentru colegii parlamentari ai PSD din judet”. O a doua idee abordata a fost „situatia din Ministerul de Interne” unde „descinderile politistilor la… politisti a fost un spectacol trist care ascunde o realitate gaunoasa din IGP”. Fostul ministru de Interne, a mai mentionat ca „degringolada din politie este generata de epurarile politice de dupa 2004, cand specialistii, profesionistii – in care s-au investit importante fonduri pentru pregatire – au fost trimisi acasa cu alte sute de milioane de lei”. Saniuta a mai mentionat ca ministrul de Interne a dat ordine discriminatorii, „punand pe primul plan aspectul fizic nu criteriul performantei”, ca si cum politistii cu burta ar fi trebuit inlocuiti cu niste gigolo. De aceea – spunea el – gradul de incredere a populatiei in Politie a scazut de la 48% – la sfarsitul lui 2004, la 41% in prezent. Despre apropiatul congres extraordinar al PSD, Marian Saniuta a tinut sa exprime cateva „puncte de vedere”. El a mentionat astfel ca „Nu avem nevoie de presedinti mai…presedinti decat altii”, ca „PSD trebuie sa se bazeze pe solidaritate si pe calitatea relatiilor dintre noi”, si ca „trebuie stabilit locul lui Ion Iliescu in PSD”. Deputatul a subliniat: „Daca lui Ion Iliescu nu i se acorda locul ce-l merita – de fondator al PSD, de fost presedinte al tarii, de om al stangii din Romania – PSD va fi pandit de pericolul de a deveni partid de anticamera si va avea o primavara fierbinte. De asemenea, in viitoarele campanii electorale, fara Ion Iliescu, tintele de performanta nu vor fi atinse”. In context, Saniuta a mentionat ca fiind partide de anticamera PD – anticamera la Basescu, PNL – la Tariceanu si Patriciu, PC – la Voiculescu. Abordand si aspecte legate de situatia fostului sau presedinte de partid, deputatul prahovean a mentionat: „Din punctul meu de vedere, asistam la elegia dedicata lui Adrian Nastase, compusa de colegi de partid, guvernanti si o parte dintre cercurile de interese ce au roit in jurul sau ! Nastase a devenit, astfel, o victima a unor institutii ale statului care actioneaza la comanda politica, a unor cercuri politice care-l vad ca un potential pericol”. Dupa ce a spus ca in dosarul sau „sunt elemente extrem de curioase”, Saniuta a amintit un lucru la fel de curios si anume acela ca procurorul general Daniel Morar „s-a angajat ca va termina in toamna acestui an un dosar important de peste mare, in cinstea aderarii Romaniei la UE”. Saniuta chiar crede ca „Nastase nu ar fi fost atat de naiv ca sa faca asemenea prostii”.
Leon CHIRILA