O comisie independenta de istorici va studia dosarele de colaboratori ale preotilor si va lucra in paralel cu CNSAS. Decizia a fost luata de membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe Romane, care vor sa incheie un protocol cu CNSAS in aceasta problema. Potrivit purtatorului de cuvant al Bisericii Ortodoxe Romane, rezultatele investigatiilor vor fi prezentate Sinodului, care va lua masuri canonice bisericesti in functie de fiecare caz. Comisia va fi formata din istorici tineri, care nu apartin clerului si care au experienta in studierea dosarelor.














