Profesorii se lasa de meserie, elevii renunta la scoala
Ministerul Educatiei si Cercetarii a incercat sa afle care este actuala stare a sistemului educational din tara noastra. Costul mediu pe fiecare elev a ajuns la aproape 500 de euro, dar rezultatele scolare la citire si matematica sunt inca sub media OECD (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica). 9000 de angajati din invatamant au disparut total din sistem, iar in ceea ce priveste abandonul scolar – avem probleme serioase. In plus, examenele de bacalaureat se promoveaza tot mai greu. Raportul arata ca in 2005 costul mediu pentru fiecare elev a inregistrat o crestere cu peste 13 puncte procentuale in comparatie cu anul precedent, ajungandu-se la suma de aproape 500 de euro. Astfel, daca in 2004 costul mediu pentru fiecare elev era de 340 de euro, intr-un an de zile s-a ajuns la suma de 486 de euro. Numarul angajatilor din sistemul de invatamant a inregistrat o scadere de peste patru la suta. Aceeasi evolutie negativa se inregistreaza si in cazul invatamantului secundar superior, respectiv scoala post-liceala, scaderea fiind de aproximativ 3 la suta. Potrivit raportului, in perioada 2000-2005, rata abandonului scolar a crescut, in special la nivelul ciclului primar si gimnazial. In aceeasi perioada, in invatamantul primar s-a inregistrat o crestere a ratei abandonului de la 0,6 la suta la 1,3 la suta, iar in gimnaziu, de la 0,6 la suta la 2,0 la suta. Luand in considerare numai ultimul an al perioadei de referinta (2005), pentru fiecare ciclu se constata o rata mai ridicata a abandonului in mediul rural, comparativ cu zonele urbane: 1,4 la suta, respectiv 1,3 la suta la nivelul invatamantului primar si 2,2 la suta, respectiv 1,8 la suta in gimnaziu. Perspectiva Romaniei de a atinge tinta stabilita de UE – reducerea valorii acestui indicator la maximum 10 la suta pana in anul 2010 – este inca greu de dobandit.
Ne intoarcem la analfabetism
Elevii din scoala primara sunt clasificati printre cei mai slabi. Romania se situeaza pe locul 34 din 43 tari participante, sub media OECD (Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica), cu scorul global pe domeniile evaluate de 432. Scorurile elevilor la citire situeaza Romania pe locul 34, fiind devansata de 31 de tari si devansand 6 tari. La matematica, Romania ocupa locul 34 devansand numai 8 tari. La capitolul stiinte, tara noastra se afla pe locul 32. De asemenea, Romania a inregistrat rezultate ingrijoratoare privind nivelul de alfabetizare. Pe o scala de la 1 la 5 (unde 1 este nivelul cel mai redus), peste 40% dintre elevii in varsta de 15 ani cuprinsi in esantion inregistrau un stadiu de alfabetizare de nivel 1 sau mai scazut. Rata de absolvire a invatamantului liceal cu examen de bacalaureat inregistreaza o scadere de peste 3 puncte. Comparativ cu anul anterior, de la 47,7 % in anul 2003/2004 la 44,2% in anul 2004/2005. Si in cazul ratei de absolvire cu examen de bacalaureat, diferentele pe sexe sunt semnificative, situandu-se in jurul a 13 puncte procentuale in favoarea fetelor, in anul scolar 2004/2005. Diferenta intre rata de absolvire cu examen de bacalaureat si rata celor care finalizeaza liceul fara diploma de bacalaureat este in anul 2004/2005 de 4,2 puncte procentuale.
Repetentii de azi, somerii de maine
Acelasi raport arata ca rata somajului tinde sa afecteze din ce in ce mai mult tinerii cu varste intre 15 si 24 de ani care au un nivel redus de educatie. Totusi, potrivit documentului, in anul 2005 s-a inregistrat o scadere cu aproximativ 20 la suta a numarului tinerilor cu varste intre 15 si 24 ani fara un loc de munca. Cu toate acestea, tinerii din aceasta grupa de varsta continua sa se confrunte cu cele mai mari dificultati de insertie pe piata muncii, reprezentand aproape 30 la suta din numarul total al somerilor, potrivit datelor Biroului International al Muncii. In raport se arata ca rata somajului ramane ridicata, chiar daca a inregistrat o scadere de aproximativ 1,7 puncte procentuale in comparatie cu anul 2004, ajungand la 19,3 la suta.














