Agitatie mare in Parcul Dimitrie Ghica din Sinaia. Treizeci, patruzeci de copii din Bucuresti tocmai s-au intors de la Peles. Mersesera sa viziteze castelul, insa au avut ghinion. In luna noiembrie, castelul este inchis. S-au consolat intrand la Pelisor, o constructie mai noua, al carei tur se incheie mai repede. In plus, gratie economiei de timp, au avut vreme sa se utileze cu bumeranguri. De mult timp, tarabagiii din zona nu-si mai vandusera, cu atata spor, marfa: altminteri, isi petrec toata ziua intr-o rutina a aruncarii si a receptionarii acestei jucarii. Bumerangul, un „X” cu aripile dintr-un lemn usor, e zvarlit in unghi ascutit: face o cursa scurta, descriind un oval, apoi revine in mainile artizanului care, fireste, il pune din nou pe orbita. Numai ca, ajunse in mainile copiilor, bumerangurile sunt debusolate si nu mai zboara circular: pleaca razna, levitand paralel cu solul si se infig in pamant. Traiectoria imprevizibila nu-i descurajeaza, insa, pe copii. Pe careul proaspat asfaltat de la intrarea in parc, sunt cu totii prinsi intr-un concert de smuceli: imediat ce culeg bumerangurile de pe jos, le arunca iarasi in eter, urmarindu-le resemnati cum, in loc sa li se intoarca intre palme, aterizeaza aleatoriu, ratacindu-se printre picioarele colegilor de clasa. Tot zvarlindu-le si adunandu-le, nu mai stiu care al cui este. Doi micuti sunt prinsi intr-o lupta corp la corp, disputandu-si un bumerang. Un alt bumerang zace rupt la cativa metri departare, asa ca e limpede miza inclestarii lor. Castigatorul ramane cu cel intreg. La fel de voinici, nici unul dintre cei doi nu poate razbi in aceasta disputa, asa ca de bumerang se trage ca de-un iades. Temandu-se sa nu-l vada frangandu-se, intre ei se-nfiripa o negociere stranie, cu vorbe decupate din filmele de actiune: „Da-i drumul, si niciunul dintre noi n-o sa aiba de suferit. Cand voi numara pana la cinci, ne luam mainile de pe el!”. Derutandu-si oponentul cu acest discurs, vorbitorul reuseste sa-i smulga colegului sau una dintre elicele bumerangului: cealalta se desface din angrenaj si trosneste. Meciul lor este intrerupt de strigatele invatatoarelor care ii insotesc (trei tinerele si una in etate): e timpul sa se urce in masina. Luandu-si in graba ghiozdanele si canadienele descotorosite in timpul harjoanei, micutii intra, rand pe rand, in burta autocarului, printr-o usa din mijloc. Invatatoarele se imbarca prin portiera de langa sofer. „Haideti mai repede, fiindca domnul sofer nu are voie sa stationeze aici. Daca mai vreti sa va jucati, oprim la Izvorul Rece!”
(I.S.)
