CSU Asesoft – JDA Dijon Basket 75-77 (20-21, 18-17, 18-19, 19-20)

Notre respect, Dijon!


Ne-am tinut dupa francezi tot meciul, dar, din nou, Zeita Fortuna n-a fost de partea noastra. Laurent Sciarra a intors, de doua ori, plasa din spatele semicercului in ultimul minut, amutind 3.000 de oameni care aseara au crezut in miracole. Dupa ultimul fluier al arbitrilor, tabela indica 77 la 75 in favoarea francezilor, “cocosii” lui Jacques Monclar ciugulindu-ne dupa fiecare greseala. Ocokoljic nu a avut, din pacate, pe el, tricoul de Superman, iar sarbul Obradovic a fost inger si demon. Bazandu-ne doar pe jocul spectaculos practicat de americanii Elliot si Hargrove nu am putut invinge echipa care, in 2004, a ajuns pana in finala Fiba EuroCup. Acum, nu ne ramane decat sa tinem fruntea sus, sa spunem “Jos caciula, Dijon” si sa ne bucuram de inca trei meciuri cu super-echipe ale Europei.
Sub privirile “uriasului” Ghita Muresan, ploiestenii erau hotarati sa se ridice la pretentiile unui public rasfatat cu victorii. Faptul ca Dijon era pe locul al doisprezecelea in campionatul francez nu avea nicio relevanta, debutul elevilor lui Monclar in Fiba EuroCup fiind excelent.
Inceput de cosmar pentru CSU Asesoft, care este condusa cu 10 la 2 dupa primele minute. Jocul este haotic, jucatorii celor doua formatii intrecandu-se in ratari si mingi pierdute. Mladen Jojic cere time-out pentru a-i scoate din transa pe Carutasu & Co. Cautam in disperare sa inscriem de la trei puncte, dar mingea refuza, cu indarjire, sa intre in cos, iar Oliver Romain pleaca, val-vartej, pe contraatac. Noroc insa cu Reggie Elliot care trage echipa dupa el, pasand, recuperand si inscriind de la semidistanta.
In minutul trei al sfertului al doilea, vine ceea ce asteptam de la inceputul intalnirii. Cos de trei puncte marca Ocokoljic si CSU Asesoft trece in avantaj (27-26). Carutasu este inlocuit din cauza greselilor personale, iar Milos Zivanovic incearca sa colaboreze sub panouri cu Bojan Obradovic. Cei doi poarta adevarate lupte in “caciula“ cu Jonathan Aka si americanul Anthony Lux, Milos incercand sa compenseze prin fizic lipsa de mobilitate.
Se rateaza enorm de ambele parti, iar ploiestenii forteaza, in disperare, cosuri de la distanta, avand la pauza mare un procentaj de doar 22%. Primul care intelege ca trebuie sa incercam sa spargem apararea franceza cu patrunderi este Levente Szijarto. Acesta strange din dinti dupa coatele primite de la adversari, la fel ca si Ocokoljic, si este excelent de la linia de libere. Astfel, la pauza mare este egalitate, 38 la 38, iar scorul ne da puterea sa speram.
Uitandu-ne pe statistici, ne dam imediat seama de unde vine superioritatea echipei Dijon: 21 de recuperari (7 ofensive), in timp ce noi am adunat doar 13. Daca Reggie Elliot si Darius Hargrove si-au facut foarte bine treaba, 9 puncte fiecare, Ocokoljic a marcat doar 7 (doar un cos reusit din 6 incercari de la 3 puncte) si a pierdut patru mingi. De partea cealalta, Anthony Lux si Jonathan Aka au dominat cu autoritate sub panouri, reusind impreuna 18 puncte si 9 recuperari.
Ne aparam om la om, marcam, dar francezii raspund imediat cu aceeasi moneda. Darius Hargrove zguduie inelul cu un slam-dunk, fiind si faultat, iar Ghita Muresan, cel mai inalt jucator care a evoluat vreodata in NBA, este in picioare pentru a aplauda. Bojan Obradovic este prea moale in defensiva, iar capitanul Virgil Carutasu este cu fata in palme, fiind suparat din cauza faptului ca nu isi poate ajuta coechipierii. Jojic este nevoit sa-l mai tina pe banca pe “Gila“, inca un fault primit fiind egal cu eliminarea pivotului de 2,06 metri.
Senegalezul Maleye N’Doye face liniste in sala, inscriind in ultima secunda de atac de la trei puncte. Totusi, se poate remarca faptul ca defensiva lui Jojic incepe sa functioneze, francezii fiind obligati sa arunce in repetate randuri sub presiunea cronometrului.
In ultimul sfert, se joaca totul sau nimic. Hargrove inscrie din nou de sus, egaland la 66, dar lipsa de experienta si de omogenitate isi spune din iar cuvantul, francezii profitand de greselile copilaresti ale ploiestenilor si inscriind ca in curtea scolii, pe contraatac (66-71).
Bojan Obradovic se trezeste si isi face loc sub panoul advers, ducand Asesoftul in avantaj (72-71), cu un minut inainte de final.
De aici, totul este istorie. Extraterestrul Laurent Sciarra infige de doua ori mingea in cos ca la antrenament, din spatele semicercului, Ocokoljic rateaza intentionat o aruncare libera, dar pivotii Asesoftului nu reusesc sa recupereze si fluierul arbitrilor pune capat sperantelor si sanselor de calificare.
Spectatorii nu stiu, pentru cateva momente, ce sa faca, gandul ca am trecut inca o data pe langa un succes care ar fi ramas in istorie, macinandu-i. Aplauzele fanilor pornite instinctiv, dansul bucuriei francezilor si mersul impleticit al alb-albastrilor care se indreapta cu greu spre vestiare pun capat unei seri in care am trecut, din nou, de la extaz la agonie. Poate data viitoare…
————————————————-
CSU Asesoft
Sasa Ocokoljic 11 (2×3)
Reggie Elliot 13 (1×3)
Darius Hargrove 23 (1×3)
Virgil Carutasu 6
Bojan Obradovic 13
Rezerve:
Milos Zivanovic 4
Levente Szijarto 5
Antrenori: Mladen Jojic, Constantin Mircea
JDA Dijon Basket
Maleye N’Doye 12 (2×3)
Abdoulaye Mbaye 6
Anthony Lux 17
Jonathan Aka 11
Laurent Sciarra (3×3) 13
Rezerve:
Oliver Romain 11 (1×3)
Mathieu Evert
Vakhtang Natsvlishvili 7
Antrenor: Jacques Monclar
————————————————-
* Reggie Elliot (CSU Asesoft): Stiu ca am promis victoria, dar nu s-a putut. Noi am pierdut intalnirea la loviturile libere, unde am ratat foarte mult. (…) Daca ei au spus ca sansa face parte din joc, se prea poate ca acest lucru sa fie adevarat. Am intalnit o echipa puternica si careia, cred eu, am reusit sa-i facem fata.
* Levente Szijarto (Asesoft): Din pacate pentru noi, in finalul intalnirii, ei au avut sansa, iar noi – nu. Pe de alta parte, trebuie sa recunosc ca am intalnit o echipa puternica, sudata, la care s-a vazut experienta. In continuare, chiar daca sansele de calificare s-au diminuat serios, noi vom aborda fiecare partida cu gandul la victorie, indiferent ca vom juca in campionatul intern sau in EuroCup.
* Jonathan Aka (Dijon): A fost un meci greu pentru noi, castigat aproape la limita. Dar avem o justificare: luptam pe doua fronturi: FIBA EuroCup si campionat. Incercam sa fim din ce in ce mai performanti, iar aceasta victorie ne-a demonstrat ca suntem pe drumul cel bun. (…) Da, cred ca Asesoft este o formatie in fata careia te poti mandri ca ai castigat, indiferent ca a fost vorba despre sansa sau nu.
* Laurent Sciarra (Dijon): Am castigat, asta conteaza cel mai mult. Cu sansa sau fara ea, acesta este baschetul. Cred ca ne-am demonstrat valoarea in momentul in care am fost condusi. Incet, incet, Asesoft a pierdut ritmul si, spre norocul nostru, s-a intamplat acest lucru chiar in finalul partidei. (…) De ce invoc mereu sansa ? Pentru ca ea face parte din reusita. Sigur, nu poti beneficia mereu de ea, dar asta este. Cred ca am jucat ca niste profesionisti, si meritam sa castigam. (…) Da, trebuie sa recunosc ca se poate spune si in cazul adversarilor nostri ca au jucat ca niste profesionisti, dar sansa surade celui mai puternic. (…) Nu stiu daca as fi spus acelasi lucru si in cazul in care am fi fost invinsi, nu am cum sa merg pe ipoteze. Ne-am atins scopul, restul nu mai are nicio importanta.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentINCHIDEREA EDITIEI
Articolul următorSIDA se raspandeste alarmant