
Sfantul Mucenic Sadot impreuna cu 120 de Mucenici din Persia
Sfantul Sfintitul Mucenic Sadot era din Persida (Persia, recte Iranul de astazi) si a trait cand imparat al persilor a fost Savorie. Devenise Sadot episcop si pentru ca, zilnic, crestina necredinciosi prin botez, a fost parat imparatului Savorie, care a ordonat arestarea si chinuirea episcopului, fiindca acest mare crestin nu voia sa se inchine soarelui si lunii, nici apei si focului. Intai, l-au batut cu toiege; apoi, i-au scos o fasie de piele de la frunte pana la unghiile degetelor picioarelor (fasia avea latimea unui deget de la mana); l-au batut cu vine de bou; l-au tavalit pe spini si pe scaieti ghimposi; l-au strans intr-un teasc cu vartej; l-au patruns pe tot corpul cu tepi de fier arsi. Si, vazand imparatul ca sfantul continua sa fie tare si neinfricat, chiar si mai curajos, l-a amenintat ca-i va risipi toate organele trupului. Dar sfantul viteaz il infrunta astfel: „Eu cred in Dumnezeu si ca crestinii vor imparti moastele mele, iar cine va chema pe Dumnezeu prin numele meu va afla mantuire”. Ca urmare imediata a acestei replici curajoase, i-au taiat limba. Si, rugandu-se sfantul in gand, a auzit glas din cer, zicandu-i: Plinitu-ti-s-a cererea si iata vei grai”. Crescandu-i alta limba, prin putere dumnezeiasca, Il marea pe Dumnezeu. Acestea vazand sau auzind necredinciosii persi s-au crestinat numaidecat o mie saptezeci de barbati si doua sute de femei si fete. Atunci imparatul dadu ordin ca Sfantului Sadot sa i se taie capul.
Multi dintre cei prezenti strigara, spunand „Imparate si noi suntem crestini”, stiind prea bine ce ii asteapta. Intai, fu decapitat Sfantul Sfintitul Mucenic Sadot. Apoi, aveau sa fie decapitati 120 de Mucenici.
Tot in ziua aceasta sunt comemorati Sfintii Mucenici Uar, Cleopatra cu fiul sau Ioan, Sapte Dascali si Sase Calugari (toti omorati cu sabia, o data cu Uar), Felix Preotul si Eusebie Diaconul, care au primit mucenicia tot prin taierea capetelor.
Mihai Stere DERDENA














