Pe Soseaua Vestului, in anul de gratie 2006, exista inca oameni care traiesc ca in Epoca de Piatra, fara lumina, citindu-si intretinerea cu ajutorul lumanarii. In astfel de conditii inumane am descoperit-o, intr-un bloc de garsoniere, pe o pensionara ploiesteana careia, in ciuda faptului ca s-a chinuit, din greu, sa-si plateasca toti banutii pe care ii datora la intretinere, administratia imobilului in care batrana locuieste refuza sa-i recunoasca sumele achitate. In lista de la avizierul aflat la intrarea pe scara blocului de pe Soseaua Vestului numarul 13, Elena Catrina apare cu o restanta de peste zece milioane de lei, cu toate ca, potrivit spuselor acesteia, banii sunt platiti chiar in avans, daca ar sta cineva sa calculeze chitantele stranse de femeie.
Batrana isi dramuieste, zilnic, bruma de pensie, pentru a fi la zi cu cheltuielile de intretinere. Totul este in zadar. Lumina si cele necesare traiului civilizat refuza sa apara. Intrerupatorul de la utilitatile secolului XXI, in care traim, este oprit de mana celor care tin o vraiste de nedescris in contabilitatea imobilului sus-mentionat.
Calcule complicate si notificari infricosatoare
„Catre apartamentul 7. Va facem cunoscut ca, potrivit evidentei contabile si primare a Asociatiei noastre de proprietari, datorati urmatoarele sume restante: cheltuieli intretinere 7.265.628 lei, penalizari de 0,2 % pe zi 1.488.651 lei, total 8.754.279 lei. Intrucat neplata la timp a acestor datorii Furnizorii au dreptul ca, in conformitate cu Decizia 70 din 1999 a Autoritatii Nationale pentru Reglementare in domeniul Energiei sa intrerupa livrarea apei curente si a gazelor naturale, va somam ca in termen de 15 zile de la data primirii acestei somatii sa achitati sumele datorate cunoscand ca in acest caz de nerespectare a acestui termen sa ne adresam cu actiune in justitie, urmand sa suportati toate cheltuielile ocazionate de proces”. Ce ar fi de spus? In primul rand, ne cerem scuze cititorilor pentru exprimarea demna de tot rasu la reprezentantilor administratiei. In al doilea rand, conform chitantelor aratate de femeie, plata despre care vorbesc administratorul imobilului si presedintele asociatiei de proprietari, in ceea ce priveste datoriile la utilitati si intretinere, este la zi, ne asigura aceasta. Sau poate administratorul Cristian Sima s-a incurcat in calcule? Este posibil, atata timp cat acesta conduce contabilitatea mai multor asociatii de locatari.
Intretinere ca la Athenée Palace
Povestea dramatica dintre batrana care sta, de aproape un an, pe intuneric si administratia blocului nr. 2 de pe Soseaua Vestului incepe cu doi ani in urma, cand aceasta a intarziat cu plata intretinerii. Dupa catva timp, femeia si-a revenit, ajungand la zi cu banii. Ba, chiar a depasit, daca facem un scurt calcul de pe chitantele eliberate de catre administrator, datoriile, inregistrand un surplus fata de acestea. In ciuda recuperarii banilor, administratia blocului s-a facut ca ploua, continuand sa contabilizeze penalizari la consumuri, care oricum par destul de umflate pentru un bloc cu garsoniere. Cifrele aiuritoare din tabelul de intretinere, in baza carora Elena Catrina a ramas pe intuneric, in propria casa, cresc mai ceva ca-n povesti, de la o luna la alta. De exemplu, in luna iulie a anului 2004, batrana a inregistrat, conform tabelului, un consum la intretinere de 1.010.019 ROL, cu o restanta de 3.187.780 ROL. Exista, bineinteles, si o penalizare, in valoare de 104.528 lei. Surpriza apare in luna urmatoare.
Brambureala contabila
Pentru august, suma datorata la utilitati creste, precum in lunile de iarna, atingand valoarea de 1.483.935 de lei vechi. Restanta „explodeaza”, ajungand la valoarea de peste patru milioane. In mod ciudat, penalizarile lipsesc. In acelasi timp, femeia ne arata o chitanta cu numarul 1089, in care se evidentiaza ca a platit, cu suma de 847.815 lei, o intretinere. Unde apare scaderea? Pe un alt tabel apar, la caseta cu „incasari”, numai o parte dintre sumele platite de aceasta. Toate celelalte sume de bani se regasesc numai in chitantele cu care batrana Elena ne asigura ca poate dovedi, la orice ora, ca isi plateste constiincios intretinerea. In schimb, pe tabelul din dreptul garsonierei sale apar chitante sau datorii pe care aceasta nu le-a avut niciodata. Toata brambureala din mintea celor care se ocupa cu calculul intretinerii a avut efecte dramatice. Batrana sta, de un an de zile, pe intuneric. Si nimeni nu pare ca are nimic de zis pe scara cu pricina. Reporterii nostri au stat de vorba cu o alta vecina a Elenei Catrina care spune ca lumea este total nemultumita de modul in care sunt tratati oamenii si de felul in care se percep sumele. Ar mai fi o problema legata de marimea acestora care, uneori, depaseste bine intretinerile apartamentelor de trei camere din zona zero a orasului.
O problema de nerezolvat ?
In disperare de cauza, batrana ne-a aratat chitantele aferente ultimelor luni, prin care ne dovedeste ca este la zi cu plata. Nimeni din administratie nu o prea baga in seama. Disperarea a dus-o si la portile Primariei unde, Directia de Control, Relatii cu asociatiile de proprietari a informat-o ca, in urma controlului, „conform fisei contabile puse la dispozitie de domnul administrator Sima Cristian, sumele din chitante au fost scazute”. Controlul directiei din anul 2004 este mai mult decat defectuos, daca aruncam o scurta privire asupra tabelului cu platile, unde domneste un haos de nedescris.
Administratorul pretinde ca a calculat corect
Contactat telefonic, administratorul imobilului, Cristian Sima, spune ca s-a saturat de problemele pe care i le face batrana. Administratorul ne-a declarat ca a incercat, in repetate randuri, sa se inteleaga cu Catrina Elena, dar demersurile sale nu au dus la nici un rezultat. “A venit si Directia de Control a Primariei, si Politia, sa controleze. N-au gasit nimic. Acest bloc a avut probleme de cand am inceput sa-l administrez, in anul 2003, cand l-am gasit cu restante mari la intretinere. De fapt, foarte multe persoane au fost si executate judecatoresc, imobilele fiind scoase la vanzare. Nu am ce sa vorbesc cu femeia asta. Sa-si plateasca cele 11 milioane de lei pe care le are la intretinere”. Intrebat fiind daca a incercat sa faca calculul chitantelor eliberate – impreuna cu batrana, eventual – Cristian Sima a recunoscut ca nu a trecut pe la aceasta. “Probabil ca vom rezolva in instanta, daca altfel nu se poate”. Intrebat daca poate purta un dialog cu batrana, administratorul a spus ca “sa vina ea sa ma caute, nu eu”. Pana la urma, Cristian Sima parea convins, totusi, ca o discutie cu locatara din imobilul administrat de domnia sa nu ar strica. Nu de alta, dar pot exista greseli in calculul la plata intretinerii.
Sebastian IGNAT