Proprietarii monumentelor istorice au obligatia sa restaureze, cu bani din buzunarul lor, aceste cladiri. Dupa cum ne-a precizat arhitectul Liana Dobrinescu, din cadrul Directiei pentru Cultura, Culte si Pratrimoniul Cultural National, conform Legii 422 din 2001, modificata si completata prin legea 259/ 2006, aceeasi obligatie o au si administratia locala, si chiar… edilul orasului, care trebuie sa aloce, special, bani la buget. Nerespectarea acestei prevederi a legii constituie infractiune. Unele persoane care detin astfel de constructii nu au fondurile necesare pentru a le reface, mai ales ca, in cazul monumentelor, cheltuielile sunt mult mai mari. Cele aflate in aceasta situatie pot solicita, insa, bani de la Ministerul Culturii, Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National si chiar de la Primarie. Aceste institutii sunt obligate sa ofere proprietarilor credite pentru renovari, daca solicitantii dovedesc faptul ca au venituri mici. Din pacate, cei care au cerut n-au putut beneficia de asemenea sustinere, dupa cum ne-au confirmat chiar reprezentanti ai Directiei de Cultura si Culte. O explicatie ar fi aceea ca banii de la buget au fost investiti in alte locatii, proritate avand monumentele de pe lista UNESCO.
Renovari conditionate
Conform aceleiasi legi, proprietarii cladirilor monument care efectueaza renovari nu au voie sa modifice nici un element din arhitectura caselor. Cel mai important este, insa, folosirea acelorasi materiale de constructie. In aceasta situatie se afla doi batrani din Prahova, care locuiesc intr-o casa monument istoric si vor sa refaca acoperisul. Materialul initial era sindrila, care este mult prea scumpa fata de posibilitatile oamenilor, de aceea au solicitat aprobare pentru a monta tabla. Deocamdata, nu au primit un raspuns cert din partea institutiilor abilitate. Pana cand acestea vor hotari daca vor aproba sau nu cererea, oamenilor le ploua in casa. Pe de alta parte, daca modificarile se efectueaza fara acordul Ministerului Culturii, proprietarii risca pedepse penale.
Monumente in paragina
In Ploiesti, Ministerul Culturii, Directia de Cultura si Culte si Consiliul Judetean au alocat fonduri pentru renovarea unor monumente istorice si biserici. Din pacate sunt, insa, multe alte situatii in care constructii monument sunt intr-o stare avansata de degradare. Unul dintre exemple este cel al cladirii aflate pe strada Democratiei numarul 24, in cazul careia proprietarul a efectuat proiect de renovare, insa nu a inceput nici o lucrare. De asemenea, cladirea in care se afla Policlinica Stomatologica de pe strada Romana (in foto) este considerata monument istoric, iar medicilor care si-au deschis acolo cabinete stomatologice li se va solicita, de catre Directia de Cultura si Culte Prahova, in viitorul apropiat, renovarea acesteia. Un alt caz in atentia reprezentantilor Directiei de Cultura este “Caminul Invatatorilor”, din Ploiesti, de pe strada Stefan cel Mare, numarul 8. Aceasta constructie a fost retrocedata Inspectoratului Scolar Judetean, care nu are fonduri pentru a acoperi cheltuielile de renovare. Reprezentantii Directiei de Cultura sustin ca majoritatea monumentelor in paragina se afla in proprietatea statului.
Gabriela IONITA