Octombrie a venit pe sub arcada „Targului de toamna”

• Primarul municipiului a poftit la ardei iute, Mircea Ionescu Quintus – la miere • Muraturi gata puse • Liste de cumparaturi pentru parlamentari

La sfarsitul saptamanii abia incheiate, punctul de atractie al Ploiestiului a fost „Targul de toamna”. Practic, pe strada Grivitei – din imediata apropiere a Halelor Centrale – intreaga bogatie a toamnei a fost scoasa la vanzare. Pe alese si pe gustate, mii de ploiesteni au avut de unde sa-si faca aprovizionarea pentru iarna. Zeci de producatori autohtoni, dar si din Arges, Sibiu, Dambovita, au expus la comercializare, pe standuri special amenajate: legume si fructe, dar si lactate, branzeturi, pastrama, pui etc. N-au lipsit nici tulburelul, vinul si berea, care au putut fi gustate si savurate pe langa mici si frigarui, la terase, in ritmul muzicii populare. Iar preturile n-au fost piperate, fiecare dintre cei veniti la targ plecand cu sacosile pline, lucru pe care si l-au dorit , de altfel, si organizatorii acestui eveniment: S.C. „Hale si Piete” si Primaria Ploiesti. N-au lipsit nici mesterii populari, sau maestrii in arta panificatiei si a dulciurilor. Au fost de toate, pentu toate gusturile si toate buzunarele. Unii dintre comercianti chiar le-au venit in ajutorul gospodinelor: muraturile asortate erau deja puse in borcane (la 200.000 de lei/bucata). Iar de la targuieli n-au lipsit nici personalitatile orasului si judetului: alesi locali si parlamentari din toate formatiunile politice. De pilda, primarul Emil Calota (in foto) a cumparat dovleac pentru placinta, doua rosii imense – de o jumatate de kilogram fiecare si… ardei iute, viceprimarul Radu Socoleanu si-a cumparat pastrama, iar decanul de varsta al liberalilor – Mircea Ionescu Quintus – un borcan cu miere. Deputatul Marin Constantin nu era cu ochii dupa legume, intrucat, dupa cum ne-a marturisit „am destule la tara, la Sirna”, ci „dupa o paine de casa «cat roata carului» pentru ca aceea obisnuita, dupa o zi, n-o mai mananci”. Cu lista intocmita acasa de catre sotii erau deputatii Horia Toma si Ion Luchian, iar consilierul local Augustin Mitu le arata, tuturor, cu mandrie, lista de cumparaturi intocmita de fiica – boboaca de clasa I. Tot la targ i-am mai zarit pe parlamentarii Marian Saniuta, Mihail Sireteanu si pe multi alti alesi locali, dornici de cumparaturi. Nu stim cu ce si-au umplut sacosile, intrucat s-au pierdut prin multime.
N.DUMITRESCU
Foto Fl. NICOLESCU