Astazi si maine, la Comarnic, se va desfasura cea de-a III-a editie a festivalului „ Zilele orasului Comarnic”, organizatorii dorindu-si sa scoata in evidenta indeletnicirile traditionale ale acestei asezari foarte vechi si promovarea talentelor locale.
Deschiderea va fi astazi, la ora 12.30, manifestarile derulandu-se in zona Clubului Copiilor. La ora 14.00, la Casa de Cultura, va fi prezentat un spectacol special pentru copii, unde intrarea va fi libera.
Printre invitatii la festival se numara artisti ca: Nico, Mandinga, Compact, Nelu Ploiesteanu si Maria Dragomiroiu. Vor mai sustine concerte formatii si artisti din Comarnic, printre care se vor numara trupele de rock Vis-a-vis si Akut si solisti de muzica populara.
„Se doreste sa fie altceva decat ceea ce a fost pana acum; vrem sa facem cunoscute obiceiurile, traditiile si indeletnicirile comarnicenilor, vechi de 500 de ani”, ne-a precizat Sorin Peticila, viceprimarul Comarnicului.
Bogdan BRATU