Ora exacta va fi aratata ca in mari orase ale lumii
La Busteni, mai precis pe fatada Casei de Cultura a orasului, a fost montat un ceas (foto), in acelasi loc unde, cu ani in urma, a mai existat un astfel de mecanism. Orologiul instalat este un aparat de exceptie, deoarece este sincronizat perfect cu ceasul atomic. La prima vedere, pare un mecanism de moda veche, confectionat din tabla, insa realitatea este cu totul alta.
Precizia absoluta a ceasului este asigurata de sincronizarea prin sistemul GPS (Global Positioning System) – sistem radio de navigatie globala, format dintr-o constelatie de 24 de sateliti si statiile lor de la sol. Orologiul are un cadran de 70 de cm, reglare automata a mecanismelor si a orei, de la cea de vara la cea de iarna. Acesta mai este dotat cu un sistem acustic sonor, care contine un amplificator de 500 W si doua difuzoare de 250 de W. In memorie are inglobat un numar de 64 de melodii care pot fi programate in functie de evenimentele deosebite si de sarbatorile legale. Printre altele, pot fi ascultate colinde de Craciun, Imnul National al Romaniei, al Frantei (orasul Busteni fiind infratit cu localitatea Moissy-Cramayel din Franta), de asemenea si cel al Uniunii Europene, Hora Unirii si Imnul Bucegilor – devenit si cel al orasului Busteni. Firma care a produs ceasul este frantuzeasca si foarte cunoscuta in lume, iar cea care s-a ocupat de achizitionare si montaj este o societate din Oradea. Programarea ceasului a fost realizata in Franta. Orologiul a costat 9.180 de euro, banii fiind de la bugetul local. „Cetatenii orasului Busteni pot fi mandri de o astfel de achizitie, ceasuri asemanatoare existand in orase din cele mai mari tari din lume. Ceasul care s-a montat este unic pe Valea Prahovei”, ne-a precizat Grigore Golubeanu, director al Casei de Cultura din Busteni.
Bogdan BRATU