Una dintre nemultumirile oamenilor cu venituri modeste din Azuga tine de faptul ca administratia, concesionand si apoi vanzand pasunile din oras pentru construirea de vile, i-a lasat fara posibilitatea de a creste animale de tractiune si vaci cu lapte. Fara aceste surse de castig, azugenii s-au trezit, asa cum multi ofteaza, „robi in propria localitate”. Chiar daca orasul infloreste, transformandu-se intr-o statiune turistica, multi dintre bastinasi nu se aleg cu nici un avantaj de pe urma acestei evolutii. Batranii nu au alta cale decat sa supravietuiasca din pensiile modice pe care li le plateste statul, iar tinerii cu studii superioare trebuie sa migreze in orasele mari daca vor sa-si gaseasca un loc de munca conform cu specializarea lor.
Santierele hoteliere deja deschise in Azuga precum si cele care urmeaza sa se deschida reprezinta o oferta de lucru doar pentru muncitorii necalificati sau pentru cei care, neavand de ales, accepta munca bruta. Salahorie, zidarie, tamplarie, pentru barbati, menajerie, spalatorie, bucatarie – pentru femei. Nici atunci cand numarul hotelurilor va fi mai mare, iar turismul isi va intra si mai mult in drepturi, spectrul activitatilor nu se va largi.
Edilii orasului sunt avizati de acest fapt, insa spun ca o localitate creata pe baza unei industrii extensive, si intrata in criza din cauza falimentului acesteia, cu greu poate ajunge sa puna la dispozitie o diversitate de posibilitati de angajare.
Mai mult, ei argumenteaza concesionarea si vanzarea pasunilor prin faptul ca, de la 1 ianuarie 2007, in orase nu se vor mai putea creste animale. Totusi, luptele de ariergarda ale ultimilor crescatori de animale cu reprezentantii primariei capata accente hilare, dupa cum ne povesteste viceprimarul Claudiu Ivascu: „Cu banii pe care i-am avut, am facut si noi o mica piateta in «Satul nou». Am amenajat niste ronduri de flori (foto), niste leagane si niste banci, astfel incat trecatorii sa aiba unde sa se aseze ca sa se odihneasca. Insa, cum proprietarii nu au grija sa-si inchida animalele pe timp de noapte, un cal a scapat la aceste ronduri de flori si a inceput sa se hraneasca cu micul aranjament dendrologic pe care oamenii nostri il pusesera la punct. Asta a facut ca, pe la douasprezece noaptea, eu sa ma gasesc in aceasta piateta, alergand sa prind calul de capastru si sa-l scot de acolo. Considerati ca este normal acest lucru?”, se intreba retoric, Claudiu Ivascu.
(I.S.)
