Cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor Varstnice, marcata, in intreaga lume, pe 1 octombrie, Primaria municipiului Ploiesti, in colaborare cu Consiliul Judetean al Persoanelor Varstnice, organizeaza luni, cu incepere de la ora 15.30, o serie de manifestari dedicate persoanelor de varsta a III-a. Sarbatoritii sunt asteptati la Casa de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti, cu premii si invitati surpriza. Astfel, vor fi acordate 10 premii pensionarilor cu activitate indelungata in cadrul organizatiei de pensionari din Ploiesti, iar cele 100 de cupluri care au implinit sau implinesc anul acesta 50 de ani de viata impreuna sau au oficiat casatoria in Ploiesti, vor fi, de asemenea, aniversate. Varstnicilor le va fi oferit un spectacol sustinut de artistii de la Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti, Filarmonica Ploiesti, Teatrul ,,Toma Caragiu”- Sectia Revista, Casa Armatei, Casa de Cultura a Municipiului Ploiesti. Le vor fi alaturi doi cunoscuti interpreti, Nico si Victor Socaciu.
De asemenea, la Valenii de Munte persoanele varstnice vor fi sarbatorite maine, la Casa de Cultura a orasului. Acestea vor primi diplome de excelenta si se vor bucura de un frumos program artistic.
Larisa DRAGOMIR