„Republica prezidentiala Basescu va fi un stat politienesc”

Intr-un comunicat transmis, ieri, la redactie, sub semnatura Biroului de presa al PSD Prahova, social-democratii prahoveni lanseaza un atac dur la adresa presedintelui tarii, motivat, in special, de deciziile acestuia privind schimbarile de la nivelul conducerii sistemului de aparare, ordine publica si siguranta nationala. Pornindu-se de la constatarea ca „Romania devine, cu fiecare intamplare portocalie, tara unei democratii tot mai originale ce tinde spre un derapaj major de la democratie” se apreciaza ca „Instabilitatea din cadrul tuturor institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala reliefeaza dorinta actualului presedinte al tarii de a acapara cat mai multa putere si de a-si numi cunoscutii in posturi cheie”. Ceea ce conduce la concluzia, inscrisa in comunicatul la care ne referim, ca „Republica prezidentiala Basescu se pare ca va fi un stat politienesc in care oamenii vor fi anchetati fara vina si suspendati din drepturile lor doar pentru ca au alte pareri decat ale „intaiului marinar”. Continuand argumentatia, PSD Prahova considera ca „recenta suspendare a ministrului Apararii si trecerea in rezerva a sefului Statului Major General ascund o lupta surda pentru putere intre Palatele Cotroceni si Victoria ce adanceste ruptura existenta si va conduce la desfiintarea Aliantei D.A”. Ceea ce, potrivit semnatarilor comunicatului, prin „escaladarea conflictului portocaliu”, aduce atingere „intereselor tarii, imaginii sale si sigurantei nationale”. In aceste conditii, PSD Prahova se pronunta pentru „incetarea luptei impotriva Romaniei dusa din interior si cheama la consultari intre toate partidele pentru depasirea situatiei de criza produse, inca o data, de actorii Aliantei D.A.”.
Luiza RADULESCU PINTILIE