Copiii neraciti se antreneaza sa devina schelet de B
In curtea Scolii Generale „George Enescu” din Sinaia, copiii joaca fotbal. O singura silueta de adult rasare din mijlocul lor: un barbat in varsta, imbracat intr-un trening de fas si care tine intre buze un fluier portocaliu. Foloseste tivica destul de rar, numai ca sa intrerupa meciul. Pentru a se face ascultat, prefera sa tipe. Se numeste Aurelian Soroceanu (foto) si este profesor de sport. A predat o viata la scoala din Platou, iar de cand a iesit la pensie s-a mutat cu antrenoratul la scoala din centrul orasului: „Impreuna cu profesorul Justin Gatej, vreau sa punem bazele unei grupe de incepatori la Clubul Sportiv Scolar Sinaia”, spune dascalul. I-a avut clienti pe copii si in timpul vacantei: „Ne intalneam de doua ori pe saptamana”, spun acestia in cor. Sunt in clasa a cincea si a sasea, iar unii dintre ei, pe perioada iernii, iau si lectii de schi. „Nu ne-ntrebati ce preferam, intre schi si fotbal, intrebati-ne ce ne place mai mult, scoala sau fotbalul!”, glasuiesc cei ramasi pe banca de rezerve. La un moment dat, Soroceanu le face semn sa intre in teren, in timp ce altii sunt trimisi sa stea pe bara. Un baietel cu obrajii rosii de-alergatura se-apuca sa rada de cei care i-au luat locul: „Ia uite-l pe Pitic ce repede se misca. Fa-i, bai, Mocanule, o fenta sa cada si sa-si rupa picioarele. Bravo, portar, bine c-ai prins-o!”, striga chibitul-jucator. Apoi, comenteaza in soapta: „Piticul e inconstant. Are meciuri cand face numai prostii, si-altele cand nimeni nu-i poate sta in cale”. Pe comentator il cheama Mihai. Se faleste cu absenta de-acasa, record care-i creste pe masura ce se apropie caderea intunericului: „De dimineata de la sapte n-am mai dat pe-acasa. Noroc ca mi-am luat un sandvis la mine”. Catalin e cel mai bun marcator, golgeterul absolut din curtea scolii: „Patru goluri intr-o zi, bai, Cata, eu n-am dat atatea in toata luna. Inscrii mai mult decat noi toti la un loc”, il admira un coleg de echipa. Catalin a avut timp pentru o escala la domiciliu: „M-am dus acasa, am facut lectii si-apoi am venit pe teren. Dar tot nu le-am terminat, mai am la Desen”. „Ia intrati in teren, ca v-ati racit destul”, le striga Soroceanu, dupa ce slobozeste o fluieratura din micul dispozitiv tinut intre buze. Copiii coboara treptele mari de ciment si-si trag peste haine maiourile fosforescente pe care pierzatorii ultimei runde sunt obligati sa le scoata. La sfarsitul saptamanii, Clubul Sportiv are meci cu echipa Grupului Scolar „Principesa Maria” din Platou. Este prima partida oficiala a Clubului si dintre jucatori se vor selectiona cativa. Catalin primeste o lovitura grea: doar dintre cei de-a sasea vor fi cei alesi, el este abia a cincea. Soroceanu ii cheama sa bata penaltiuri: „Ai ratat fiindca te-ai lasat prea mult pe spate. Nu cu spitul, ba! Penaltiul se bate numai cu ristul si cu siretul”. Cand totul e gata, copiii sunt stransi pe doua randuri si pusi sa dea noroc unii cu altii. Profesorul spune ca, la sfarsitul clasei a douasprezecea, cinci dintre copiii pe care-i pregateste astazi vor putea forma scheletul unei echipe de divizia B. In cei 40 de ani de cariera didactica, zeci de jucatori din campionatele Romaniei au venit de pe maidanele sale. „Auzi, sa devenim schelet”, chicotesc copiii.
Ionut STANESCU
