Pentru multi romani, pensiunile turistice reprezinta mobilul demararii unei afaceri cu bani putini, dar cu potential de dezvoltare ridicat. Iata, succint prezentate, facilitatile de care pot beneficia proprietarii de pensiuni turistice sau agroturistice: • scutirea de la plata impozitului pe venit si pe profit, pe o perioada de 10 ani, din momentul clasificarii pensiunii • acordarea de credite cu dobanda preferentiala pe o perioada de 10 ani, pentru dezvoltarea si/sau modernizarea capacitatilor de cazare (dobanda suportata de beneficiarii creditelor va reprezenta 50 la suta din nivelul dobanzii de pe piata bancara) • prioritate la instalarea de linii de telecomunicatii, precum si la racordarea la retelele de utilitati (energie electrica, apa, gaze, canalizare etc) • asistenta de specialitate, din partea Ministerului Turismului, in colaborare cu asociatiile profesionale • includerea in programele institutiilor de invatamant cu profil de turism sau agricol a problemelor specifice pensiunilor turistice si ale celor agroturistice.
C. DUMITRU














