Cuvant la Duminica a IX-a dupa Rusalii
Dupa ce a saturat multimile cu cinci paini si cu doi pesti, Iisus s-a retras in pustie: „Dand drumul multimilor s-a suit in munte ca sa se roage”.
Sf.Scriptura nu ne spune ce anume rugaciune a rostit Mantuitorul Hristos cu acest prilej. Ea ne arata ca in timp ce Iisus era in rugaciune, ucenicii Sai erau invaluiti de o furtuna pe mare, se aflau in primejdie, deoarece El nu era cu ei. Cunoscand ingrijorarea si frica de moarte in care se aflau, Iisus vine la ei pe mare ca pe uscat. Ei il zaresc de departe.
Prezenta lui Iisus in viata lor le dadea curaj si nu se temeau chiar daca li se intampla ceva. Rugaciunea este calea imparateasca ce ne duce la Hristos si mijlocul minunat prin care il putem avea pe Hristos Domnul mereu cu noi. Rugaciunea este marele dar dat noua de Dumnezeu ca sa putem fi in comuniune cu El. In timpul rugaciunii, sufletul nostru se afla ca intr-un laborator in care cele ceresti se intalnesc cu cele pamantesti si se naste luminarea noastra.
Curatenia inimii, iertarea pacatelor, credinta in Dumnezeu, facerea de bine si celelalte virtuti, care impodobesc viata unui crestin, le avem numai in climatul rugaciunii. In familiile noastre rugaciunea este liantul care tine dragostea si increderea intre soti. Rugaciunea este aripa credintei, roada nadejdilor, oglinda dragostei, pecetea virtutii, este izvor nesecat de sfintenie si de traire crestineasca, este pavaza care ne ocroteste de ispite, este cea care imbarbateaza pe cel cazut, mangaie pe cel intristat, ii ajuta pe toti, in veci de veci, Amin.
Pr. Stefan Al. SAVULESCU
