La Centrul de Plasament Sinaia, traiesc 57 de copii. Cel mai mic are 5 ani si a fost adus de cateva saptamani. Cel mai mare are 19 ani. Centrul functioneaza dupa un regim mixt, la etajul doi al cladirii (foto) locuind baietii, iar la mansarda – fetele. La acest centru sunt adusi copii pe care familiile sarace nu-i pot creste sau cei care, din pricina violentei domestice, sunt scosi de catre stat de sub tutela parintilor. Copiii provin din tot judetul Prahova, asezamantul avand un numar total de 41 de angajati.
Rodica Barbu, sefa centrului, ne-a spus ca, din 1994, unitatea beneficiaza de pe urma infratirii dintre Sinaia si localitatea franceza Athis-Mons. „O fundatie din acest oras ne-a acordat ajutoare banesti pana in anul 2000. Din 2000 incoace, fundatia nu a mai avut voie sa ne dea bani, iar sprijinul pe care ni-l acorda a luat o alta forma: anual, cate zece copii pleaca sa-si faca vacanta in Franta, timp de doua saptamani. Francezii le ofera absolut tot: viziteaza tot ce e de vizitat si fac toate excursiile posibile in jurul Parisului. Tot in cadrul acestui program, de trei ori pe an, la centrul nostru vin cate doi-trei francezi ca sa tina cursuri de franceza copiilor.” Printr-un parteneriat cu un centru din Constanta, copiii au putut merge, anul acesta, si la mare. In timp ce ei stateau pe Litoral, „chiriasii” de drept ai centrului constantean venisera sa locuiasca la Sinaia.
In timp ce majoritatea copiilor sunt elevi in ciclul primar si gimnazial – la Scoala George Enescu din Sinaia – cinci dintre ei sunt la liceu. Metodele actuale, de repartizare centralizata, i-au facut pe doi dintre acestia sa ajunga la Busteni, urmand un profil economic. Rodica Barbu isi face griji, insa, pentru baiatul cel mare, de 19 ani, aflat in clasa a douasprezecea. Anul viitor, el va fi fortat sa paraseasca centrul de plasament si sa-si faca propriul rost. Insa, cu ce? Singura speranta a venit de la un italian, proprietarul unei pensiuni din varful coastei Furnica. De cateva ori pe an, italianul ii invita pe toti cei 57 de copii la restaurant, punandu-le toata incinta la dispozitie. In timp ce micutii devoreaza dejunul bogat care li se asterne in fata – friptura, pizza, inghetata, prajituri – italianul prezideaza multumit spectacolul din capul mesei. Tot el l-a angajat si pe baiat la restaurant, pe post de ospatar. Il plateste bine, si-i lasa timp sa se ocupe si de scoala. La ora cand va fi silit sa paraseasca sistemul institutionalizat, baiatul isi va continua lucrul aici. Poate, in felul asta, va reusi sa-si achite chiria si cheltuielile de intretinere. In afara de italianul care s-a oferit singur sa faca parte din familia copiilor, celelalte firme din bogatul oras prahovean au strambat din nas. In centru, nu exista decat doua calculatoare rablagite, pentru a caror inlocuire si suplimentare nu s-au gasit nici fonduri publice si nici sponsorizari.
Ionut STANESCU