Presedintele Societatii Timisoara, Florian Mihalcea, a anuntat ca toate titlurile si premiile acordate deputatului liberal Mona Musca ii vor fi retrase, deoarece „nu a dat dovada de sinceritate in ceea ce priveste colaborarea sa cu fosta Securitate”. „Prin aplicarea Legii Lustratiei, al carei initiator este si domnia sa, cariera politica a doamnei Mona Musca s-ar incheia. Credem ca doamna Mona Musca nu a realizat, in mod sincer, ca are calitatea de fost informator al Securitatii, altfel nu intelegem cum a putut sa omita acest lucru din toate declaratiile sale si sa nu ne marturiseasca, prieteneste, acest lucru”, se precizeaza intr-un comunicat al Societatii Timisoara.