Valul de scumpiri anuntat de Guvern a pus pe jar reprezentantii principalelor federatii si confederatii sindicale. Aproape la unison, acestea au declarat ca, in toamna, vor declansa actiuni de protest, care ar putea culmina si cu blocarea principalelor cai de acces atat la nivelul Capitalei, cat si la nivel national.
Bogdan Hossu, presedintele Cartel Alfa:
“Problema scumpirilor trebuie reglementata cat mai curand posibil. Politica de scumpiri indexata trebuie corelata cu politica salariului minim pe economie. Consider ca trebuie sa ajungem la un rezultat acceptabil, pentru ca, in caz contrar, chiar se anunta o toamna fierbinte. In cazul in care sindicalistii nu vor avea castig de cauza in urma negocierilor cu Guvernul, pe cale amiabila, vom apela la ultima arma. Vom organiza din nou mitinguri de protest de mare amploare si vom bloca zonele cele mai importante din Capitala”.
Ion Gogonea, liderul Federatiei Sindicatelor Constructorilor Feroviari si a Cailor de Comunica¡ii din Romania:
„Daca si ceilalti lideri sindicali vor fi de acord si noi vom declansa actiuni de protest, in luna septembrie. Nu putem sa mergem singuri, pentru ca nu se face primavara cu o floare. Normal, ar trebui sa declansam actiuni de protest, pentru ca sunt inacceptabile aceste scumpiri”.
Valentin Mocanu, purtatorul de cuvant al CNSLR Fratia:
„Revendicarile si solicitarile sindicalistilor din ultimul timp nu au fost luate in serios de Guvern. Din acest motiv, vom adopta o noua strategie. Vom intruni forurile de conducere ale tuturor sindicatelor si vom lua o decizie in acest sens. Indiferent de situatie, acest lucru nu este permis si, daca nici de data aceasta nu ni se vor rezolva solicitarile, vom recurge, din nou, la masuri de protest, mitinguri, blocarea traficului. Am cerut ceva si nu ne-a bagat nimeni in seama si, de aceea, este necesara o alta strategie”.
Dumitru Costin, liderul BNS:
“Este greu sa mai rezolvam ceva. Ce sa facem, sa ne dam foc? Politica preturilor si politica salariala nu mai tin de noi, este o politica impusa de actualul Guvern. Vor ca, de la 1 ianuarie, sa bage Romania in piata unica de resurse energetice, asta au si facut, pentru ca au negociat aceasta politica. Negocierile sunt foarte proaste, dar ce sa facem cand ne-au prins cu mana-n usa. Nu suntem Mafalda sa mai scoatem de la naftalina o politica salariala asa cum trebuie. Salariul minim pe economie este sub orice critica.
Din el nu-ti poti achita decat factura la energia electrica, asta daca te decizi sa te bagi intr-un congelator si sa ramai cativa ani acolo. Romania are o politica salariala varza”.