Ca orice statiune obisnuita cu forfota turistilor, Sinaia are si ea bazar. Turistii s-au dezobisnuit insa sa-l viziteze. Daca in primii ani de dupa ’90, o vizita in statiune presupunea un rond obligatoriu prin acesta – turistii prosternandu-se la chilipirurile care falfaiau ademenitor pe umerase, astazi, bazarul si vanzatorii lui si-au pierdut cu totul gloria si interesul care li se acordau. Aici vin numai saracii; ca sa cumpere marfuri tot de la saraci. Arhipelagul ciurucurilor este organizat de-o parte si de alta a Strazii Unirii, insa pare mai consistent pe partea dreapta, unde precupetii de marfa ieftina au fost incartiruiti sub acelasi acoperis cu zarzavagiii, vanzatorii de pepeni si ciobanii sibieni, aducatori de branza de burduf si telemea. Incaltata in niste papuci scamosati, de-acelasi fel cu cei expusi pe taraba, o doamna zice: „Se poate vede cu ochiul liber ce bine ne merge, nu e nici tipenie de client. Cred ca o sa ne si dea afara de-aici”. Pe planul inclinat al tarabei, gasim, claie peste gramada, cutii cu piuneze, cuie, bormasini ce par de jucarie, cizme dintr-un cauciuc vartos, paturi cu un luciu suspect, papusi ambalate in cutii care se desfac, ochelari de soare, pistoale cu apa si modele de bazuka care functioneaza cu aceeasi munitie searbada. Toata marfa degaja o boare iute, de service auto. „Nu vine nimeni sa cumpere de la noi”, ne spune un domn cu un picior retezat, al carui butic e plasat in stanga Strazii Unirii, zona vitregita a bazarului. „Stiti cine mai vine pe-aici? Saracii. Amaratii care strang tot anul bani sa plece vara in concediu, si au ramas cu obiceiul de a-si cumpara un tricou din statiune. In rest, pentru bogati s-au facut magazine moderne in oras. E ora zece jumate, si pana acum nu m-a bagat nimeni in seama. N-avem din ce trai, de-aia stam aici. Sa va spun drept: sa am bani, nici eu n-as cumpara marfa pe care o vand”.
I.S.
