Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor recomanda amatorilor de chilipiruri sa fie atenti la mai multe aspecte care ii pot induce in eroare atunci cand doresc sa cumpere un produs cu pret redus. De aceea, consumatorii sunt invitati sa sesizeze ANPC daca remarca una dintre urmatoarele nereguli: afisarea pretului vechi si a celui nou cu caractere diferite, care sa induca in eroare clientul, prezentarea unei reduceri de pret ca oferire gratuita a unei parti a produsului, conditionarea vanzarii catre consumator a unui produs de cumpararea unei cantitati impuse sau de cumpararea concomitenta a unui alt produs sau serviciu, neprezentarea de catre vanzator a conditiilor de utilizare a produsului. Perioada “soldurilor de vara” va dura, potrivit ANPC, pana la 31 octombrie.













