Programul de innoire a parcului auto a inceput de doar doua saptamani, timp in care, la Remat Ploiesti si Campina au fost inregistrate deja aproape 300 de cereri. Operatiunea inlocuirii masinii mai vechi de 12 ani cu una noua incepe prin obtinerea notei de acceptare de la dealerul autorizat. Programul are un succes mai mare decat cel de anul trecut, cand s-au efectuat 550 de predari pe intreaga perioada a desfasurarii actiunii, adica in patru luni. Unul dintre motivele pentru care proprietarii s-au grabit sa scape de rable ar fi acela ca plafonul la nivel de tara este de doar 16.500 de autoturisme, iar din cauza numarului mare de cereri, unii ar putea sa fie stersi de pe liste.
Gabriela IONITA
Vin banii mamicilor pe card !
Peste 200 de mamici din Prahova vor primi indemnizatia pentru cresterea copilului pe card. Conform contractului incheiat intre Directia Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei Prahova cu trei banci din judet banii pot fi ridicati de pe card, fara sa se perceapa comision. Acesta este platit din bugetul DMSSF. 150 femei vor primi indemnizatia pe card chiar de saptamana viitoare, restul incepand din luna septembrie. Unele dintre beneficiare sustin ca principalul motiv pentru care au ales aceasta metoda este faptul ca astfel scapa de cozile si aglomeratia de la Posta. “Daca nu suntem acasa cand vine postasul, nu mai gasim nici mandatul. Astfel, trebuie sa ajungem personal la Posta sa ridicam banii. Este ingrozitor, deoarece trebuie sa stam la cozi interminabile intre doua si patru ore ca sa primim indemnizatia”, s-a plans o mamica.
Gabriela IONITA














